Tradiție, prietenie și cultură împărtășită de-a lungul anilor

Relațiile de prietenie dintre Coștei și Deta, clădite de-a lungul anilor prin colaborări culturale constante, s-au reînnoit și în această vară. Între 1 și 3 august, membrii Societății Cultural Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei au participat la tradiționala manifestare ,,Zilele orașului Deta”, aducând în fața publicului frumusețea cântecului și a tradițiilor românești.

Vineri, 1 august, pe scenă a urcat Grupul Vocal „Fetele de la Coștei”, dirijat de Ionică Butan. Au participat şi alți artiști îndrăgiți: Dan Nistor, Andrada și Marinică Paul, Maria Borțun, Ștefan Muntenaș, Maria Hurduzeu și Ansamblul „Veselia” din Deta. Conform tradiției, fanfara Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”, condusă de Vasile Borca, a deschis parada festivă, impresionând publicul prin prestația sa.
Evenimentul a continuat a doua zi, cu schimbul de gardă și recitaluri susținute de Lidia Buble & Band, „Magnetical Muse”, Ana Maria Moldovan, Olivera Petcov & Band, Francesca Rif și Ansamblul „Veselia” din Glogoni.
„Schimburile culturale cu orașul Deta au devenit o tradiție de suflet pentru noi. Mulțumesc Grupului Vocal «Fetele de la Coștei» și fanfarei noastre că ne-au reprezentat cu succes la această manifestare de suflet”, a declarat Viorel Balăgean, președintele Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei.
Duminică, 3 august, evenimentul s-a încheiat cu spectacolul de magie „Pălăria fermecată” și recitaluri susținute de Vescan & Band, Teo Catarov & Band, Alexandra Sinoi, Miriana Iovicin & Band, Pseudonym & Band și Ansamblul „Dr. Tihomir Ostojić” din Čoka.
Coșteienii s-au întors acasă cu amintiri frumoase și cu promisiunea de a reveni la ediția viitoare a Zilelor orașului Deta.

Denis STRATULAT

Articolul îl puteți citi în numărul 32 din 9 august 2025