Tradiţiile sunt piatra de temelie a identităţii naţionale

În comuna Alibunar, într-o absolută armonie, convieţuiesc de veacuri în şir, alături de poporul majoritar sârb, apartenenţi ai minorităţilor naţionale, români, slovaci, maghiari, romi. Fiecare dintre ei îşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile, limba şi portul, aşa cum au moştenit ei de la strămoşii lor. Această obligaţie sfântă au preluat-o generaţiile tinere, iar Centrul de Cultură al comunei Alibunar, în frunte cu directoarea Olivera Cicović, se ocupă cu mare responsabilitate şi tenacitate de aceste pietre nestemate care formează patrimoniul cultural ale etnicilor naţionali, sârbi, români, slovaci.

,,Centrul de Cultură a fost fondat în anul 2003 şi activează sub patronatul comunei Alibunar, având ca prioritate de a se ocupa de promovarea valorilor culturale a poporului majoritar şi a minorităţilor naţionale, precum şi de a sprijini organizarea şi susţinerea evenimentelor culturale care marchează existenţa naţională şi identitară a unei etnii naţionale. Doresc să menţionez faptul că, această instituţie culturală desfăşoară o colaborare fructuoasă cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, precum şi cu membrii Consiliului Naţional al Minorităţii Slovace din Serbia. În mod aparte, doresc să accentuez colaborarea cu Daniel Magdu, preşedintele CNMNRS, care a sprijinit realizarea cu succes a unor proiecte care promovează păstrarea culturii şi identităţii naţionale a etnicilor români de pe aceste meleaguri. La realizarea acestor proiecte de amploare un sprijin deosebit a fost oferit din partea comunei Alibunar, în frunte cu preşedinta Zorana Bratić. Beneficii de pe urma realizării acestor proiecte au avut, în primul rând, etnicii români, dar şi întreaga comunitate, deoarece s-a ajuns la un apogeu când este vorba de aplicarea modalităţilor care scot în evidenţă identitatea naţională a unui popor.

Este vorba de proiectul realizat în colaborare cu Orchestra de Muzică Populară a CNMNRS care anul trecut, în 2021, a susţinut un program extraordinar la Seleuş, având ca invitat special pe interpreta Izvorinka Milošević. A urmat apoi, anul acesta, concertul de muzică populară al CNMNRS organizat la Petrovasâla, cu prilejul marcării sărbătorii satului şi un concert de gală susţinut în sala de spectacole a Centrului de Cultură din Alibunar. Cu interes deosebit sprijin manifestările culturale organizate cu prilejul marcării unor aniversări şi festivităţi, în toate localităţile din comuna Alibunar, manifestările culinare, expoziţii de artizanat, unde şi-au demonstrat creativitatea mâinile harnice ale gospodinelor din satele noastre. Am fost prezenţi la manifestarea ,,Zilele vişinelor” organizată de femeile din Janošik, unde trăiesc apartenenţi ai minorităţii naţionale slovace.

De asemenea, am fost invitaţi încă de la prima ediţie la tradiţionala manifestare culinară ,,Cel mai bun ştrudel”, pe care o organizează Asociaţia ,,Mâini Harnice Bănăţene” din Petrovasâla. Tot la fel, am fost prezenţi la sărbătoarea satului Seleuş, în ziua de Rusalii, de unde ne-am întors cu amintiri frumoase. Ne bucură, în mod aparte, faptul că, suntem prezenţi în locurile unde tradiţiile şi promovarea valorilor culturale merg mână la mână, adică se susţin una pe alta, ceea ce este un lucru de apreciat.

Ion MĂRGAN

integral îl puteți citi în numărul 34 din 20 august