Călătorie printre povești, amintiri și reflecții ale unui creator polivalent
Când am primit prin poștă volumul „Povești de pe umărul stâng”, cu autograf din partea autorului, am simțit aceeași emoție ca atunci când găsești o comoară ascunsă. Cu doar câteva zile înainte îl căutasem prin librăriile din Timișoara, doar pentru a afla că fusese epuizat. Incertitudinea zilelor de așteptare, amestecată cu nerăbdarea și sărbătorile de iarnă, a făcut ca primirea cărții să fie aproape un eveniment magic. Însă adevărata magie s-a dezvăluit atunci când am început să citesc.
Fiecare pagină este o incursiune în universul unui creator complet: muzician care a marcat generații alături de trupa Cargo și, acum, scriitor cu o sensibilitate remarcabilă. Textele lui Ţucu Bleich nu sunt simple relatări; ele sunt lecții de viață, așternute cu sinceritate aproape cutremurătoare. Prima impresie a fost una de uimire: cum poate cineva să-și aștearnă viața pe hârtie cu atâta onestitate și delicatețe? Răspunsul vine natural, pe măsură ce parcurgi cele cinci sute de pagini: fiecare frază, fiecare poveste, fiecare detaliu devine oglindă pentru cititor, îndemnându-l să-și privească propria viață și să-și regândească alegerile, pasiunile și regretele.
Volumul se citește cu ușurință, iar frazele scurte și clare invită la reflecție fără să copleșească. Structura alternantă – între povești, schițe și poezii – arată nu doar talentul narativ, ci și versatilitatea artistică a autorului. „Povești de pe umărul stâng” nu este doar autobiografie sau ficțiune; este un spațiu literar în care experiența personală se împletește cu imaginația, iar adevărul devine mai autentic prin filtrul poveștii.
Când amintirile devin poveste
Volumul începe cu povestea Căţelu’ pământului, care ne introduce într-o lume de copil plină de imaginație și reverie. Autorul își amintește anii ’60, când, la bunica Bunina, dormea la lampa de petrol și prin gând îi treceau fel de fel de idei, însoțite de temeri și curiozități specifice copilăriei. Într-o noapte, un lătrat se auzea în liniștea casei, iar bunica le explica că este Căţelu’ pământului, o prezență magică care veghea asupra copiilor. Alături de verisoara Adriana, autorul trăia aceste momente cu un amestec de uimire și teamă, învățând să asculte, să observe și să viseze.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 4 aprilie 2026
