Localitatea Torac este recunoscută pentru tradiția sa agricolă și pentru oamenii harnici care, pe lângă cultivarea pământului, se dedică și creșterii animalelor. Printre aceștia se numără și familia Popov, unde avicultura este o adevărată pasiune. Iasmina Popov, o femeie ambițioasă și devotată muncii sale, ne-a permis să-i cunoaștem curtea, unde a creat un mic colț de rai – o mini-grădină zoologică plină de viață și culoare.
Începuturile unei pasiuni care persistă
Totul a început în anul 2013, când Iasmina a decis să transforme curtea casei sale într-un loc ideal pentru creșterea păsărilor decorative. De atunci, a adus numeroase rase de păsări exotice, care astăzi constituie o adevărată atracție pentru toți cei care îi trec pragul. Cu un ochi deosebit pentru detalii și o dăruire imensă, și-a amenajat cu multă grijă adăposturi și voliere pentru păsările sale, care variază de la rațe mandarine și caroline, până la păuni, fazani, cinteze australiene, rățuște chinezești, găini de rasă…
„Totul a pornit în perioada când am fost pentru prima dată la Casa Florilor din Belgrad”, povestește Iasmina. „Acolo am văzut un păun, iar apoi, când am vizionat basmul rusesc «Frumoasa și bestia», am descoperit păsările care dansează, își întind aripile și se mișcă într-un mod fascinant. Așa am început să îmi doresc asemenea păsări în curtea mea.”
În timp, pasiunile i-au evoluat, iar ea a procurat păsări din locuri diverse: Clec, Novi Sad, Subotița și Temerin, dar și de la o familie care deținea o grădină zoologică.
Muncă multă, satisfacție imensă
Creșterea păsărilor nu este o activitate ușoară. Iasmina povestește că petrece mult timp îngrijindu-le, mai ales în perioadele de caniculă, când este necesar să le acorde o atenție deosebită. „Este o muncă de zi cu zi. Am învățat să le îngrijesc singură și îmi pot da seama imediat când ceva nu este în regulă”, spune Iasmina. Păsările sale au devenit mai mult decât niște simple animale de companie – sunt ca niște membri ai familiei, iar fiecare are o personalitate proprie.
Teodora SMOLEAN
Articolul îl puteți citi în numărul 48 din 30 noiembrie