Săptămâna trecută, în sala festivă a Primăriei orașului Vârșeț, a fost acordat premiul ,,Vasko Popa”. Acest eveniment cultural a fost organizat de către Agenția „Đorđević” cu sprijinul orașului Vârșeț, iar donatorul premiului a fost compania „Sensal Capital” din Belgrad.
La eveniment au fost prezenți Dragana Mitrović, primarul orașului Vârșeț, dr. Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului, responsabil pentru cultură, și mulți alții. La început, Dragoljub Đorđević, președintele Agenției „Đorđević”, a vorbit despre acest premiu, care anul acesta a ajuns la ediția a XXIX-a. În cadrul evenimentului, actrița Tamara Tamci Toškić a recitat câteva poezii de Vasko Popa.
După aceea, s-a trecut la decernarea premiului ,,Vasko Popa” pentru poezie. Juriul a precizat că la concurs au fost înscrise 59 de volume publicate în 2023, iar premiul ,,Vasko Popa” pentru poezii 2024 a fost acordat Anei Ristović pentru volumul de poezii „Aici”, publicat la editura „Arhipelag”.
Dragana Mitrović, primarul orașului Vârșeț, a menționat: „Orașul Vârșeț păstrează cu fidelitate memoria marelui poet Vasko Popa pentru a 29-a oară și acordă cu mândrie acest premiu literar care îi poartă numele. Acest premiu prestigios este o expresie de respect pentru marele poet, dar și un stimulent pentru toți cei care aspiră să calce pe urmele lui Vasko Popa.
Vasilie PETRICĂ
Articolul îl puteți citi în numărul 27 din 6 iulie