Duminică, 22 decembrie 2024, Parohia Ortodoxă Română din Petrovasâla a fost gazda unui eveniment deosebit, prilejuit de vizita Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. Momentul a marcat o adevărată sărbătoare pentru comunitatea locală.
Sosirea sa a avut loc la ora 9:30, fiind întâmpinat cu multă solemnitate de enoriași, de corul bi-sericesc local și de parohul bisericii, Părintele Ionel Savu. Atmosfera a fost îmbogățită de prezența ansamblului folcloric din Petrovasâla, care, alături de elevii școlii elementare, a adus un omagiu tradițiilor românești prin purtarea portului național specific zonei.
Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim, a fost un moment înălțător, la care au participat și preoții Moise Lința din Uzdin, Cristian Băbuț din parohiile Glogoni și Panciova, și Milan Ristić, parohul din Doloave. Un moment special al evenimentului l-a reprezentat interpretarea colindelor tradiționale de către grupul de studenți de la universitățile din Timișoara, invitați special pentru această ocazie. Colindele lor au adus spiritul Crăciunului mai aproape de sufletele celor prezenți.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 28 decembrie- 4 ianuarie 2025