În momentul în care am ieșit din stația de metrou, m-au lovit valurile de sunete și lumini: claxoanele mașinilor, vocile trecătorilor și lumina orbitoare a reclamelor uriașe. Totul părea să fie în mișcare, ca un dans haotic de energie și viață. În acea primă zi în Tokyo, mi-am dat seama că acest oraș nu este doar un loc, ci o experiență în sine.
După o călătorie de aproximativ 20 de ore din Belgrad, cu o escală în Dubai, am coborât din avion la aeroportul din Tokyo. Ne-am simțit obosiți, dar plini de emoție și nerăbdare pentru aventurile care ne așteptau în Japonia. Am luat prima gură de aer japonez și am simțit că suntem pregătiți să explorăm tot ce avea să ne ofere această destinație fascinantă.
Fiind cazaţi în districtul Shinjuku, ne-am familiarizat rapid cu gara omonimă, punct de legătură vital pentru orașul suprapopulat. Este nu numai cea mai mare gară din Tokyo, ci și cea mai aglomerată din lume, potrivit Guinness World Records. Aici, rețeaua vastă de linii de tren și metrou se intersectează, oferindu-le călătorilor acces la numeroase destinații din centrul orașului și dincolo de el. Ne-am pierdut și ne-am regăsit printre fluxurile de călători. Fie că erau localnici grăbiți sau turiști dornici de aventură, toți se îndreptau cu determinare prin labirintul stației, navigând printre culoarele și platformele aglomerate.
Și totuși, în mijlocul acestui haos urban, am observat și o anumită ordine: liniștea solemnă a templelor și grădinilor din apropiere, care se ridicau ca niște insule de calm într-un ocean de activitate frenetică. Templul Sensō-ji este cel mai vechi și cel mai impresionant templu din Tokyo, o bijuterie culturală și spirituală ce își întâmpină vizitatorii cu o frumusețe ancestrală și o atmosferă plină de misticism. Este templul dedicat lui Avalokitesvara Bodhisattva, care personifică compasiunea tuturor Buddha-ilor. Când am pășit în curtea acestui templu sacru, am fost cuprinși imediat de o liniște solemnă și o reverență care ne-a învăluit sufletele. Poarta Kaminarimon, cu cele două statui imense ale zeilor vânătorii și al tunetului, ne-a condus spre calea sacră care duce spre sanctuar. Acolo, ne-a întâmpinat pagoda de cinci etaje, o structură impunătoare ce se ridică spre cer, străjuind templul principal.
Aneta GAȘPĂR
Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 13 iulie
