Volumul ,,Dobrovoljac za Aušvic: preko granice hrabrosti”/ „Voluntar pentru Auschwitz: dincolo de granița curajului” de Witold Pilecki a fost prezentat la Biblioteca Orășenească din Vârșeț

Miercuri, 22 februarie, în salonul Bibliotecii Orășenești din Vârșeț a fost prezentat volumul lui Witold Pilecki ,,Dobrovoljac za Aušvic: preko granice hrabrosti” / ,,Voluntar pentru Auschwitz: dincolo de granița curajului”.

La lansarea volumului a vorbit Dušan Simić, președintele Asociației ,,Mark IX”, care este și editorul și traducătorul acestui volum. Despre carte a vorbit Dragoljub Đorđević, președintele SUBNOR al orașului Vârșeț, apoi Ljubinko Đurković, colonel al Armatei Sârbe ieșit la pensie și scriitor al prefaței. Discursul de deschidere a fost susținut de către Vesna Zlatičanin, director al Bibliotecii Orășenești din Vârșeț, iar fragmente din carte a citit Sanja Vukelić, bibliotecar la Biblioteca Orășenească.

Cartea a fost prezentată prin material video dedicat vieții și operei lui Witold Pilecki, dar și mișcării de rezistență poloneză din timpul ocupației germane a Poloniei, și mai ales despre celebra revoltă de la Varșovia, din august 1944. La promovarea centrală a volumului, la Biblioteca Națională a Serbiei, pe 13 decembrie 2022, au fost prezenți Excelența Sa Ambasadorul Rafal Perl și atașatul militar, colonel Konieczny (Dominik Konieczny) care s-au adresat invitaților acelei promoții. De asemenea, a fost prezentă Anna Perl, soția ambasadorului, de altfel Primul Secretar al Ambasadei.

Tatiana PETRICĂ

Articolul îl puteți citi în numărul 61 din 4 martie