Hramul corului bisericesc bărbătesc „Armonia”

Bine-credincioşii torăceni care au trăit în vremurile îndepărtate, în urmă cu un secol şi mai bine, au știut că slujirea la Sfântul Altar şi toate ceremoniile religioase, nu pot fi realizate fără cântecul coral. Ziua de 30 ianuarie este dedicată aniversării Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, cei care sunt ocrotitorii membrilor corului bisericesc din Toracu Mare. La această mare sărbătoare se marchează Hramul corului bisericesc „Armonia” al Bisericii Ortodoxe Române din Toracu Mare.   

În acest an, marea sărbătoare a început cu o liturghie oficiată de părintele iconom stavrofor Cristian Popi, preot paroh de Toracu Mare. Situația pandemică nu a permis ca la liturghie să fie invitați mai mulți oaspeți, precum în anii precedenți, iar cei prezenți au respectat toate măsurile de protecție.

Răspunsurile la liturghie au fost date de corul bisericesc bărbătesc ,,Armonia”, condus de prof. George Jurca. Imediat după oficierea slujbei, s-a ţinut părăstasul de pomenire a conducătorilor de cor, respectiv a coriştilor trecuţi la cele veşnice, toţi fiind pomeniţi creştineşte în trei rânduri.

F. RAŞA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 13 februarie 2021