Periscop local - Zrenianin / Jitişte

Primele decizii privind sprijinul financiar destinat tratamentului medical al copiilor de pe raza municipiului Zrenianin

Primele decizii privind sprijinul financiar destinat tratamentului medical al copiilor de pe raza municipiului Zrenianin

Primarul municipiului Zrenjanin, Simo Salapura, a adoptat primele decizii prin care se determină dreptul la sprijin financiar din partea municipalității, destinat tratamentelor medicale ale copiilor minori. Prima decizie aprobată este destinată repartizării fondurilor maxime privind participarea la tratamentul unui copil în străinătate, în timp ce celelalte decizii s-au referit la procedurile de diagnostic și achiziționarea de ajutoare ortopedice, în conformitate cu condițiile prescrise în apelul public al municipiului Zrenianin.

Prin decizia primarului, fondurile bugetare ale orașului Zrenianin în valoare de 2,1 milioane de dinari, destinate organizării programului de Revelion, au fost redirecționate în scopuri umanitare. Suma de 600.000 de dinari a fost utilizată pentru achiziționarea a 600 de pachete de Anul Nou, care au fost acordate copiilor din familiile utilizatorilor instituțiilor de protecție socială, în timp ce 1,5 milioane de dinari au fost alocați pentru tratamentul copiilor minori de pe raza municipiului Zrenianin.      

În urma apelului public, până în acest moment, au sosit nouă cereri de sprijin financiar de acest gen. Pe lângă deciziile adoptate, au fost depuse mai multe cereri care sunt încă în procedură și solicitanții sunt invitați să completeze documentația medicală, care este una dintre condițiile necesare pentru aprobarea fondurilor.      

Dan MATA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 13 februarie 2021