Turneul final al Jocurilor Sportive „Cupa Libertății” la ramura sportivă șah s-a desfășurat pe data de 6 noiembrie la Mărcovăț. Toate meciurile s-au disputat în condițiile minunate de joc în sala mare care aparține Asociației vânătorilor „Lupus” din localitate.
Turneu a început la ora 10.00. La acest turneu final au participat echipele din Mărcovăț, Vlăicovăț, Satu Nou, Sân Mihai, Petrovasâla și Alibunar. Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație al Casei de Presă și Editură „Libertaea” i-a salutat pe participanții în numele instituție pe care o reprezintă și s-a declarat bucuros că în acest an s-au organizat două ediții ale „Cupei” la șah.
Traian Căcina membrul Consiliului Executiv al orașului Vârșeț care, cu această ocazie, a subliniat că este bucuros se află pentru a doua oară în acest an printre jucătorii de șah, un sport foarte interesant, dorind tuturor participanților mult succes la turneul final. Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul General al României la Vârșeț a menționat că îi face o deosebită plăcere ca în această zi să asiste la un turneu cu o tradiție atât de îndelungată, subliniind că șahul este o ramură sportivă cu totul specială care contribuie la dezvoltarea gândirii logice. De asemenea, a felicitat Casa de Presă și Editură „Libertatea” pentru organizarea și păstrarea Jocurilor Sportive, urând participanților succes.
Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă și Editură „Libertatea” a inaugurat în mod festiv turneul final de șah. Ea a mulțumit tuturor oficialităților care sunt prezente și gazdelor pentru buna voință de a găzdui turneul final de șah urând succes participanților. La deschiderea turneului a fost prezent și Boban Bogosavljević, cel mai bun șahist din Serbia FIDE master.
După ce reprezentanții echipelor și arbitru calificat au stabilit regulile și sistemul de joc, s-a dat startul competiției. Toate partidele au fost urmărite de un număr mare de iubitori ai șahului. Meciurile de șah au fost supravegheate de către Željko Milojčić, arbitru licențiat din Vârșeț. Ziaristul Vasilie Petrică a fost delegat. Meciurile s-au desfășurat în cinci runde.
Vasile PETRICĂ
integral îl puteți citi în numărul 46 din 10 noiembrie