Omul sfinţeşte locul

Familia Aurorei este din Uzdin. Părinții săi s-au stabilit în America, în anul 1966, iar Aurora s-a născut în America în acelaşi an, pe data de 18 decembrie. Aurora ne povesteşte că a vizitat localitatea Uzdin şi că a avut experieţe frumoase pe timpul vizitei. ,,Am stat în ţară trei luni, a fost frumos. Am rămas cu amintiri plăcute, dar mi-ar fi plăcut să vizitez şi România, pentru că străbunicul meu era din Brăila, aşadar, am rădăcini familiale şi acolo. Trebuie să menţionez că istoria României este fascinantă.”

În America, lucrează la un salon de înfrumuseţare, are propria sa afacere, iar dânsa este mândră de faptul că aduce zâmbete pe chipurile femeilor care păşesc pragul salonului.

Născută în America, la numai două luni de la stabilirea părinţilor în această ţară, Aurora a învăţat foarte bine limba română. De la ea am aflat că tatăl său a vorbit cu dânsa limba română, de când era mică. Aşa a învăţat Aurora limba română. Viaţa a făcut în aşa fel încât, şi alesul inimii sale este tot din Uzdin. Aurora şi Moise împlinesc 39 de ani de căsătorie, au împreună 3 copii şi un nepoţel frumos.

Sărbătorile se păstrează cu sfinţenie în această familie, de Paşte, Crăciun şi alte sărbători care au loc în decursul unui an.

Ne este cunoscut faptul că obiceiurile româneşti au o structură unitară în satele româneşti din Banatul sârbesc, însă, cu mândrie aflăm că aceste obiceiuri sunt păstrate dă către românii plecaţi în alte ţări. Iar despre obiceiuri, Aurora ne spune: ,,Cred că proverbul «Omul sfinţeşte locul» este foarte actual, căci dorul și dragostea pentru tradițiile şi obiceiurile poporului român sunt sau nu parte a personalității fiecăruia dintre noi.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie