Parcul Kalemegdan și Cetatea Belgradului constituie un complex minunat în Belgrad. În cetate, vă puteţi opri în câteva locuri interesante, între care: Muzeul Militar (unde aveţi ocazia să vedeţi arme şi să aflaţi date despre cele mai importante bătălii), porțile Zindan, Leopold şi cea a turnului cu ceas. De aici, priveliştea este minunată, iar tabloul îl formează confluenţa Dunării cu Sava.
În parc, cele mai importante locuri sunt Monumentul Recunoștinței față de Franța şi Capela Sfintei Parascheva. Cetatea este un loc unde poţi afla mai multe despre Serbia. Poţi şi să te plimbi, să alergi, să faci sport, să te relaxezi sau să admiri peisajele.
Aproape 600 de ani (până la sosirea romanilor în jurul anului 40 î.Hr.), în acest loc, cu teren agricol, au locuit triburile celtice. Romanii au construit o fortificație mare pentru a proteja solul fertil.
Odată cu divizarea Imperiului Roman a început o nouă perioadă tulbure. Belgradul a devenit un oraș de graniță al Imperiului Bizantin și un loc cu diferite influențe culturale. Cetatea a fost reconstruită de către împăratul bizantin Iustinian I în jurul anului 535 d.Hr. În secolele care au urmat, a fost invadată în mod repetat de avari, slavi, huni și mulți alții.
Turcii au cucerit cetatea în secolul al XVI-lea, aşa că în următoarele trei secole aceasta a rămas sub stăpânirea Imperiului Otoman (cu perioade scurte în care a fost stăpânită de austrieci şi reconstruită). Denumirea Cetăţii Kalemegdan provine din turcă (kale „cetate” și meydan „câmp de luptă”).
Cetatea Belgradului a fost reconstruită de multe ori, ultima dată în secolul al XVIII-lea. Aşadar, are un stil arhitectural cu mai multe influenţe romane, sârbeşti, turceşti şi austro-ungare.
În parcul Kalemegdan, care împrejmuieşte cetatea, există multe atracţii, între care se numără: capelele, Muzeul Instrumentelor Medievale de Tortură, Muzeul Armelor şi Grădina Zoologică. Expoziția de dinozauri și cea de vehicule de război este impresionantă chiar și de la distanță.
Principala atracție pentru mine este confluența Dunării cu Sava. E memorabilă privirea asupra râurilor şi Belgradului Nou. Există câteva cafenele, așa că luați o gustare și priviți apusul.
Cetatea arată și mai spectaculos după lăsatul serii, când este luminată. Parcul este deschis 24 de ore iar accesul este gratuit. Parcul și cetatea acoperă o zonă extinsă, cu vederi asupra Belgradului și râurilor
Dunărea și Sava. Este un loc minunat în care să te plimbi în ritmul tău.
Lângă cetate şi pe malul râului există zone destul de aglomerate, dar în parc poţi găsi locuri mai liniştite.
În cetate poţi vedea o expoziție de vehicule și echipament militar. O mare parte dintre aceasta datează din al Doilea Război Mondial şi din perioada conflictul iugoslav. Pentru a vizita expoziţiile, ai nevoie de bilet de intrare. Expoziţia de instrumente medievale de tortură a fost închisă în ziua în care am vizitat cetatea, dar am văzut decorul.
Plimbarea în jurul cetății e lungă, dar plăcută. Aici se unesc natura şi istoria. Mergi pe jos dacă te interesează istoria sau dacă doreşti, pur şi simplu, să te bucuri de atmosferă.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie