Despre Adrian Nicolița din Petrovasâla am scris în urmă cu trei ani, când a intrat la Seminarul Teologic „Ioan Popescu” din Caransebeș. Acum este în anul al treilea.
De data aceasta, dorim să cunoaştem o altă latură a personalităţii acestui tânăr care anul acesta împlineşte vârsta majoratului. Adrian, de care se mândresc părinţii lui, familia întreagă şi toată Petrovasâla, are o dragoste aparte pentru animale, ceea ce dovedește că este un om bun.
Interlocutorul nostru ne spune că are în total șase câini și anume: doi pechinezi (masculul Toni şi femela Eli), trei exemplare de rasa Pulin (Cadi, Lesi și puiul acestora, Mališa) și un Šarplaninac, Pașa. Îi hrăneşte cu granule și cu oase tocate.
,,Creşterea câinelor este o activitate de care mă ocup de când mă ştiu. Ador câinii şi le dedic timp atunci când îmi permit obligaţiile şcolare”, ne-a spus interlocutorul nostru.
Când este în România, Adrian le duce lipsa, iar de îngrijirea câinilor se ocupă bunicul Nicolae, sora Anastasia sau mezinul familiei, Dario. Cei trei copii sunt educaţi astfel de către mama Katarina și tatăl Ionel. Pisoiul lor se înţelege de minune cu căţeluşii.
Ileana BELU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 62 din 11 martie