Veteranii au început competițiile sportive de minifotbal

Competițiile din cadrul Jocurilor Sportive „Cupa Libertății” la ramura sportivă minifotbal, categoria veteranii au dat startul pe 24 iunie curent. La ediția din acest an, șase echipe și-au anunțat participarea: Alibunar, Satu Nou, Coștei, Uzdin, Petrovăsâla și Straja. Echipele au fost repartizate în două grupe, Grupa A cu centrul de la Alibunar și grupa B cu centrul de calificare la Uzdin.

Pe data de 14 iunie 20223, cu începerea de la ora 19:00, pe terenul de minifotbal din Alibunar au avut loc competițiile din cadrul „Cupei Libertății” la minifotbal, categoria veterani. În acest centrul au fost programate meciurile dintre echipele Alibunar, Satu Nou și Coștei. Dar, din motive obiective, echipa din Coștei nu s-a prezentat pe terenul de fotbal din Alibunar. La început, căpitanii echipelor au prezentat buletinele de identitate ale jucătorilor.

Unicul meci care s-a desfășurat a fost meciul dintre echipele Alibunar și Satu Nou. În acest centrul de calificare a fost prezent și Marinel Petrică, președintele Consiliului de administrație al C.P.E.„Libertatea” iar delegatul meciului a fost Vasilie Petrică. La începutul meciului, s-a dat un minut de reculegere jucătorului Ivić Goran din Alibunar care a trecut la cele veșnice. La categoria veterani pot participa jucătorii cu vârstă de peste 40 de ani. Echipa din Alibunar a fost compusă din jucătorii: Cvetičanin Nenad, Bojin Lucian, Clepan Marcian, Broscianț Emanuel, Oparnica Živko, Mureșan Marius, Jovičević Goran. Echipa din Satu Nou a fost formată din jucătorii: Blaj Marinel, Baba Valentin, Klincov Boro, Ivanović Dejan, Malica Marinel, Zdrnja Dragan. Arbitrii au fost Mitrović Srđan din Bavanište și Šoštarić Aleksa din Starčevo. Încă de la primul fluier al arbitrului, meciul dintre echipa din Alibunar și Satu Nou a decurs în cea mai bună ordine.

În prima partea a meciului, echipele au fost echilibrate și de o parte și de cealaltă s-au văzut multe combinații a jucătorilor. În repriza a doua, publicul a avut ocazia să vadă multe șanse de gol a ambelor echipe. Ambele echipe au jucat tehnic impecabil fără prea multe faulturi. Meciul s-a desfășurat într-o ambianță corectă și prietenoasă. Jucătorii de la ambele echipe au dat dovadă de măiestrie și de mare calitate a jocului. Meciul s-a terminat cu rezultatul de 0:0. Imediat s-au executat trei lovituri de departajare iar după aceea încă două lovituri. Rezultatul final a fost de 5:4 pentru echipa din Satu Nou. Din această grupă, direct la turneul final merge echipa Satu Nou iar echipa din Alibunar va disputa un meci de baraj. Turneul final al veteranilor se va desfășura pe data de 23 iulie 2023 la Sărcia.

Centrul de calificare de la Uzdin

Pe data de 25 iunie 2023, cu începerea de la ora 19:00, pe terenul din Uzdin s-au desfășurat meciurile din cadrul „Cupei Libertății” la categoria veteranii. În acest centru de calificare au participat echipele din Straja, Petrovăsâla și Uzdin. Meciurile au fost urmărite de către delegatul Vasilie Petrică. Toate meciurile au fost arbitrate de către arbitrii calificați de la asociația sportivă. La acest eveniment sportiv a fost prezent și Marinel Petrică, președintele Consiliului de administrație al C.P.E. „Libertatea”.

Vasile PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 1 iulie