Păsările, acele creaturi înaripate, inteligente și vibrante, pot fi mai mult decât simpli tovarăși de viață. Perușii, canarii sau papagalii – fiecare specie are o personalitate unică și aduce un strop de fericire și vivacitate în căminul nostru. Indiferent de alegerea făcută, toate acestea sunt ființe extraordinare în felul lor. A le prețui necesită o voință puternică și o dedicare completă către această pasiune irezistibilă.
Petru Cojocar a îndrăgit păsările şi porumbeii încă din pruncie, pasiune care i-a rămas în suflet pe tot parcursul vieţii sale. ,,Mă numesc Petru Cojocar, cunoscut și ca Luțu. Sunt originar din Nicolinț și, în acest an, am împlinit 74 de ani. Am petrecut toată viața în satul meu natal, începând cu școala elementară, după care am urmat liceul economic din Alibunar. După absolvire, am început să lucrez la Cooperativa agricolă din Nicolinț, unde am rămas până la pensionare, în anul 2015.
Încă din fragedă copilărie, am fost fascinat de porumbei, m-a atras comportamentul lor, înfățișarea și mi-au devenit rapid foarte dragi, parcă erau o parte din sufletul meu. Am construit o colivie în podul casei pentru a-i adăposti și proteja de intemperii. La început, aveam porumbei simpli, ornamentali, cu un penaj colorat. Aveam porumbei cu coada rotundă, maltezeri, dar existau și porumbei de valoare, cu penaj bogat, pe care, din păcate, nu mi-i permiteam.
Când am devenit elev de liceu, mi-am îmbogățit colecția cu specii mai diverse de porumbei. Am observat că rasa ornamentală nu era prea apreciată de crescători, adică nu aducea un profit prea mare. Aşadar, nu mi-au îndeplinit cerințele mele așa cum mi-am închipuit. Ulterior, am intrat în contact cu un vecin de-al meu, Traian Bosioc, care a adus primii porumbei voiajori la Nicolinț. Am fost extrem de atașat de porumbei, nu m-am despărțit de ei nici zi, nici noapte, îi admiram enorm. Astfel, am devenit un pasionat neînfrânat.
Am intrat în contact cu un alt vecin, Corneliu Surcea, care avea cei mai frumoși porumbei. M-au fascinat și l-am rugat să îmi povestească despre porumbeii lui. Mi-am dorit din tot sufletul să am și eu porumbei frumoși ca ai lui. A înțeles acest lucru și, într-o zi, m-a chemat la el și mi-a oferit o pereche de porumbei voiajori. Bucuria mea a fost mare, și de atunci și până astăzi, eu nu m-am despărțit niciodată de porumbeii mei dragi. Cele mai multe trofee le-am obținut datorită acestor porumbei, care au fost și cei mai reproductivi.
Ion MĂRGAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 12 august
