Din anul 2012, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi mărturie pentru credincioşii din parohia Zrenianin, mare sărbătoare religioasă închinată memoriei și ocrotirii celei supranumite „Sfânta Vineri”, care s-a stins din viaţă pe 14 octombrie 1050.
Cuvioasa, o fecioară care a trecut la Domnul la vârsta de 27 de ani, l-a iubit atât de mult pe Hristos, încât l-a rugat să nu mai plece de la ea. Hristos a răspuns rugăciunilor ei, binecuvântându-i trupul cu prezenţa harului făcător de minuni chiar şi după moarte. Ea este mult folositoare prin faptul că dăruieşte lumina lui Hristos sub forma vindecărilor miraculoase, sfinţind, izvorând mir, împlinind ruga tuturor celor care cred în binecuvântarea Domnului prin sfinţii Săi. Un număr foarte mare de biserici ortodoxe și parohii românești de pe aproape toate continentele au drept ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar unica parohie din Banatul sârbesc în care se celebrează special această sărbătoare închinată „Sfintei Vineri”, este cea din Zrenianin.
Fiecare toamnă aduce cu sine și bucuria prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva. Slujba religioasă în cinstea și pomenirea Cuvioasei şi Pururea Pomenitei Parascheva, care s-a născut în satul Epivata din Tracia, a avut loc duminică 15 octombrie, la Biserica Ortodoxă Română din Iancaid. Cu acest prilej, slujba de oficiere a vecerniei și tăierea colacului a fost săvârșită de Preotul Cristian Popi, paroh din Toracu Mare.
Dan MATA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 21 octombrie