Reluarea tradiției la 50 de ani de la fondare

Inițiativa celor din conducerea Casei de Cultură ,,3 octombrie” din Satu Nou de a reînvia trupa de teatru, după aproape 14 ani de pauză, a avut ecou printre iubitorii artei teatrale. La ședința organizată în sala mică a Casei de Cultură, pe data de 9 februarie, au fost prezenți un număr însemnat de actori amatori care au făcut parte din garda veche a trupei, printre ei manifestând interesul și fețe noi.

După aproape 14 ani de pauză simțim că este momentul să readucem pe scenă magia teatrului, o artă care a înflorit în comunitatea noastră de-a lungul anilor. Anul acesta marcăm 50 de ani de la fondarea tradiționalului nostru teatru, un semn că destinul și istoria ne cheamă să reluăm această frumoasă tradiție.

Pe 9 februarie, am avut plăcerea de a întâlni, alături de colegi veterani și noi pasionați de teatru, oameni gata să-și unească forțele pentru a aduce din nou pe scenă bucuria și emoția teatrului. Acest entuziasm comun ne confirmă că teatrul la Satu Nou nu este doar o amintire, ci o flacără care continuă să ardă în inimile noastre.

Sub îndrumarea regizorului Ștefan Iordănescu din Timișoara, intenționăm să montăm un spectacol care să reflecte spiritul cultural și intelectual al comunității noastre. Acest efort este sprijinit în totalitate de noua conducere a Casei de Cultură „3 Octombrie”, în special de Marcela Cornean Stojičić, căreia îi mulțumim pentru suport și încredere.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 17 februarie