Pentru că Biserica ne cheamă la rugăciune în dangătul clopotelor, vreau să vă spun câte ceva despre clopote. Numele de ,,clopot” provine din limba slavă „Klopotu”. Clopotul, un obiect metalic în formă de pară, deschis în partea inferioară, prevăzut în interior cu o limbă metalică mobilă, care se lovește de pereţii interiori și produce sunete foarte puternice și melodioase.
Clopotele bisericii, care ne cheamă la o activitate liturgică, ne fac să ieșim din rutina vieţii și ne atenționează că, rostul nostru pe lume este… mântuirea. Ele se trag pentru a ne atrage atenţia la diverse momente din vieţă. Tocmai de aceea, tradiția spune că ele: ,,cheamă vii, plânge morţii şi împrăştie duhurile necurate”. Tocmai de aceea, pe multe clopote turnate mai de mult, apar scrise cuvintele: ,,Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng”.
Clopotele nu sunt creaţii ale creştinismului, dar au fost preluate şi au primit un sens duhovnicesc important. Încă din antichitate, clopotele erau prinse la hamurile cailor de luptă, așa cum scrie Profetul Zaharia, în cartea sa, capitolul 14, verset 20 scrie despre ,,ziua Domnului” că: ,,În ziua aceea va fi (scris) pe clopoţeii cailor: ,,Sfânt lui Dumnezeu!” Şi vor fi căldările în templul Domnului ca năstrapele înaintea jertfelnicului”. Voia să arate ,,că din Ierusalim va veni mântuirea tuturor neamurilor”.
Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 4-11 mai
Pr. Petru Berbentia
