Piesa de teatru „Fierarii”, în original „Kovači”, montată la Teatrul de Comedie din București, a fost jucată anul acestea în multe orașe din România în cadrul unui turneu. Pe 16 septembrie, piesa de teatru „Fierarii” a fost prezentată la Opera Națională Română din Timișoara. La acest spectacol au luat parte și reprezentanții Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, Mariana Stratulat, director, și Valentin Mic, director adjunct și redactor responsabil al săptămânalului „Libertatea”, instituție care a editat traducerea în limba română a piesei amintite. Autorul piesei este dramaturgul Miloš Nikolić din Panciova, traducerea fiind semnată de Veronica Lăzăreanu.
La spectacolul de la Timișoara a fost prezent și autorul însuși, care împărtășește cu noi unele detalii privind acest spectacol. Dânsul subliniază că, în România, spectacolul a fost mai întâi montat la Teatrul Național „Nottara” din București, în anul 2000, cu denumirea „Cu capu de nicovală”, iar apoi la Râmnicul Vâlcea, în anul 2016, cu denumirea „Între ciocan și nicovală”. În anul 2018, aceeași piesă a fost montată la Teatrul de Comedie din București, cu denumirea „Fierarii”.
Miloš Nikolić subliniază că „Fierarii” este o piesă de teatru extrem de importantă și populară, jucată cu regularitate la Teatrul Național din București, de două sau chiar trei ori pe lună. În ceea ce privește spectacolul de la Opera Națională Română din Timișoara, autorul descrie această experiență ca fiind una incredibilă.
„Premiera piesei a fost în martie 2018 la București, iar premiera prealabilă a avut loc la Opera Națională Română din Timișoara. Am înregistrare de la acest spectacol, care, dacă aș descrie-o, ar părea de necrezut. O sală frumoasă și imensă, unde toți se ridicau în picioare și aplaudau. Așa a fost și acum”, spune autorul piesei.
După cum ne dezvăluie interlocutorul nostru, un moment special a fost și când regizorul și actorul principal al piesei, Horațiu Mălăele, a anunțat publicul că la spectacol se află și autorul piesei. „M-am aflat la nivelul trei și a fost imposibil să ajung pe scenă. A fost foarte interesant și emoționant. Să vezi cum publicul te caută și își exprimă respectul de la distanță”, subliniază dânsul.
Piesa de teatru „Fierarii” este prezentată în următoarea distribuție: Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, George Mihăiță și Valentin Teodosiu, în regia lui Horațiu Mălăele. După cum a afirmat Miloš Nikolić, succesul piesei se datorează implicării actorilor talentați și scenografiei măiestre, care menține atenția publicului. „Știți cum reacționează publicul! De la momente pline de râsete, dintr-o dată le vine să plângă. Se eliberează de stres. Este incredibil, iar la final toți se ridică în picioare. Așa este tema”, subliniază dânsul.
Miloš Nikolić afirmă că publicul de astăzi recunoaște în piesa „Fierarii” circusmtanțele destinului, acele teme veșnice, care sunt prezentate într-un mod comediografic, astfel încât în același timp este și comic și tragic. Autorul afirmă că piesa „Fierarii” este o comedie verbală, astfel încât cei care nu cunosc limba română nu o pot urmări.
Regizorul Horațiu Mălăele a adaptat piesa în limba română, transformând rolul unui fierar sârb în fierar român, pentru a apropia povestea publicului românesc. După cum ne spune Miloš Nikolić, piesa „Fierarii” a fost jucată și în Slovacia și în Grecia în versiunea sa originală.
Sanela CHIȘEREU
Articolul îl puteți citi în numărul 39 din 28 septembrie