Astăzi, când muzica tinde să fie tot mai diversificată, Teodora Mic, o solistă vocală talentată născută în 2008, strălucește cu o lumină proprie, devenind o prezență constantă și apreciată pe scenele din țară, dar și din România. Cu o frumusețe aparte și o modestie înnăscută, Teodora reușește să captiveze publicul de fiecare dată, bucurându-se de succese remarcabile.
Recent, talentata artistă a obținut locul I la Festivalul de Muzică Ușoară „Tinerețea Cântă” din Uzdin, unde a impresionat juriul și spectatorii cu o interpretare plină de sensibilitate a piesei „Iubire reală”, compusă de îndrăgita creatoare Cristina Dalea, care a semnat și textul. Această colaborare de mai mulți ani este o dovadă a angajamentului Teodorei față de muzica de calitate. Participarea sa la acest festival nu este o premieră; istoria sa este marcată de reușite notabile, incluzând două locuri II în anii anteriori, dar și evoluții remarcabile în afara concursului, urmând calea surorii sale mai mari, Cristina Mic.
Cele două surori, mereu sprijin una pentru cealaltă, au fost crescute într-un mediu familial care a îmbrățișat și încurajat dragostea pentru muzică. Teodora și-a început cariera artistică la doar cinci ani, debutând la Festivalul Copiilor, iar Cristina a pășit pe aceeași cale la vârsta de 12 ani. Cele două surori continuă să uimească, interpretând dueturi emoționante la manifestări precum „Zilele Românilor din Glogoni” (2023).
Sprijinul familial, fundamentul succesului
Întreaga familie joacă un rol crucial în parcursul artistic al fetelor. Părinții lor, Natașa și Dorel, le susțin necondiționat, înțelegând importanța activităților artistice în dezvoltarea acestora. Dorel, un instrumentist talentat la acordeon, contribuie activ la selecția repertoriului și la interpretarea corectă a pieselor, în timp ce Natașa se ocupă de aspectul scenic al fetelor. Succesul Teodorei și al Cristinei este, fără îndoială, rezultatul eforturilor comune și al unei educații culturale solide.
Teodorei îi vine natural să fie autentică, deoarece a crescut cu folclorul românesc încă de mică, absorbind tot ceea ce muzica populară din zonă reprezintă. Încă din copilărie, părinții i-au insuflat că cea mai de preț bogăție a omului este rădăcina sa culturală. Bine ancorată în această rădăcină, a fost mereu sfătuită să fie unică, să nu copieze pe nimeni și să nu se lase influențată. „Dacă ai credință, dacă știi cine ești și ce vrei în viață, trebuie să rămâi tu însăți” – acesta a fost crezul după care a fost crescută, și nimic nu a tulburat aceste învățături.
Performanțe remarcabile
La ediția din 2023 a Festivalului de Folclor și Muzică Românească, organizat la Sân-Mihai, Teodora a cucerit primul loc în competiția debutanților. Anul acesta, Teodora a fost prezentă și la festivalurile de la Coștei și Grebenaț, de la care s-a întors acasă cu premii.
- Sunt elevă a Școlii Medii de Economie și Comerț ,,Dositej Obradović” din Alibunar. Am terminat şase clase la Școala de Muzică ,,Jovan Bandur” din Panciova, secția pian. De la vârsta de cinci ani particip la festivaluri, atât în țară, cât şi în străinătate, interpretând cântece sârbeşti şi româneşti, unde am obținut premii importante, precum Marele Premiu la Festivalul Copiilor organizat de Liceul de Muzică ,,Ion Vidu” din Timişoara, Premiul de Onoare la Festivalul Copiilor ,,Filoftea Lăcătuş” de la Horezu, comuna Vâlcea, apoi primele locuri la festivalurile copiilor ,,Školjkice” de la Novi Sad, Bor etc. Anul trecut am participat la Festivalul de Folclor și Muzică Românească de la Sân-Mihai, unde am obținut primul loc ca debutant. Anul acesta am cucerit premiul II la ediția Festivalului de Folclor și Muzică Românească de la Coștei și premiul III la ediția Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, organizat la Grebenaț.
Iubesc muzica şi îmi doresc să particip la cât mai multe festivaluri. Sunt membră a Casei de Cultură ,,3 Octombrie” din Satu Nou, dansez în secția de dansuri, dar mă antrenez şi la volei – transmite Teodora.
Privind spre viitor, Teodora își propune să devină o solistă vocală renumită, continuând să își îndeplinească visurile artistice. Festivalul „Tinerețea Cântă” rămâne un eveniment drag sufletului ei, un loc unde talentul și pasiunea se împletesc. Teodora Mic promite să ne încânte cu fiecare apariție și, cu acest prilej, invită pe toți cei interesați de acest gen de muzică să participe la edițiile viitoare.
Teodora Mic este, fără îndoială, o voce promițătoare, ce merită să fie ascultată și apreciată.
Teodora SMOLEAN
Articolul îl puteți citi în numărul 45 din 9 noiembrie