Sofia Kişmarton este un exemplu elocvent al unei tinere dedicate atât profesiei, cât și păstrării tradițiilor culturale. Cu o carieră în domeniul asistenței sociale, și-a urmat chemarea cu pasiune și determinare, aducând o contribuție semnificativă în viața comunității. În același timp, dragostea sa pentru folclorul românesc și dorința de a păstra vii tradițiile strămoșești sunt admirabile. Prin tot ceea ce face, Sofia își modelează propriul viitor, dar inspiră și comunitatea să își amintească de rădăcini, să valorifice tradițiile și să fie mândră de ele.
Sofia are 26 de ani și provine din Petrovasâla. Despre ea aflăm că și-a obținut licența la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, departamentul de Asistență Socială. Toto-dată, a urmat acolo și studiile de masterat în același domeniu.
„În momentul de față, sunt angajată ca asistent social în administrația preșcolară din Panciova. Cât despre copilăria mea, pot spune cu toată sinceritatea că am crescut frumos, alături de sora mea. Părinții mei au fost întotdeauna alături de mine în tot ceea ce făceam. Având sprijinul lor, mi-a fost mai ușor să iau decizii care, chiar și pe mine, mă cam speriau.”
Iar despre aceste decizii aflăm: „Nu sunt chiar atât de mari, dar sunt decizii care mi-au marcat viitorul. Cu referire la alegerea profesiei, încă de mică mi-am dorit foarte tare să devin medic, dar lucrurile au luat o altă întorsătură și am decis să-mi continui călătoria într-o altă direcție, în care simt că m-am regăsit și că mă descrie în totalitate ca persoană.
La un moment dat, în timp ce studiam, trebuia să aleg dacă voi veni în fiecare weekend acasă și îmi voi petrece timpul cu familia, sau dacă voi rămâne în cămin, la Timișoara, pentru a învăța și a deveni profe-sionistă în ceea ce fac astăzi. Pot spune cu sinceritate că profesia de asistent social este una foarte grea, dar în același timp frumoasă și caritabilă. Am ales acest domeniu cu inima, înainte de a-mi pune mintea la bătaie, și nu-mi pare rău deloc, pentru că uneori, când toate argumentele se termină și nu-mi mai rămâne nicio motivație logică și rațională, îmi spun în sinea mea: dincolo de cât poate fi de greu, eu am ales asta. În fiecare zi am ceva nou de învățat. În fiecare zi devin mai puternică, depășindu-mi vulnera-bilitățile.
Profesia de asistență socială înseamnă să lupți cu rănile invizibile, o misiune ce necesită o viziune pro-fundă și o empatie aparte. Pentru mine, a fi asistent social este mai mult decât o profesie, sau o carieră, dacă o pot numi așa. Este un fel de a fi, de a privi viața ca pe o multitudine de alegeri care se întrepătrund. Este posibilitatea care îți oferă cea mai bună perspectivă de a vedea modul în care acțiunile umane se asamblează, este ocazia de a fi prezent într-un turn al infinitului. De a fi conștient în cea mai mare măsură de ceea ce îți poți asuma.”
În calitate de asistent social, Sofia declară că cel mai mult îi place faptul că ajută oamenii să se ajute singuri, bazându-se pe principiul: „Nu da pește săracului, ci învață-l să pescuiască.”
De la părinții săi a învățat cum să trăiască independentă. „Mi s-a oferit posibilitatea de a explora și de a învăța din propriile greșeli, iar bunătatea părinților a fost ghidul meu pentru a deveni o persoană cu un suflet frumos. Când vorbim despre pasiunile mele, cea mai mare este muzica și folclorul. De ani de zile, sunt membră a Societății Culturale Artistice «Armonia» din satul natal.”
Tot de la ea aflăm de unde vine pasiunea și dragostea pentru tradiții.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 9 noiembrie
