Căminul Cultural „25 Mai” din Doloave și-a început activitatea din acest an pe 11 ianuarie, când, în colaborare cu Asociația Victimelor Violenței „Hajr”, a organizat o serată literară umanitară „Încearcă să umbli în pantofii mei”. Mai multe despre acest eveniment, dar și despre planurile pentru anul curent, ne dezvăluie directorul Căminului Cultural „25 Mai” din Doloave, Miroslav Prvulj.
Interlocutorul nostru ne spune că Asociația Victimelor Violenței „Hajr” reunește scriitori şi că până în momentul de față această asociație a publicat două antologii de poezie. La evenimentul organizat la Doloave a avut loc lansarea celui de-al doilea volum din această serie. De altfel, cele două antologii au un titlu comun: „Încearcă să umbli în pantofii mei”.
Prima antologie de poezii a fost lansată anul trecut la Doloave. Iată că anul acesta ne începem activitatea culturală cu lansarea celui de-al doilea volum. Mereu oferim un sprijin logistic asociațiilor. Următorul eveniment la a cărui organizare vom participa este «Vinarijada». Ne sprijinim reciproc și colaborăm pentru a organiza un eveniment interesant. În cadrul acestui eveniment, în galeria Căminului Cultural întotdeauna vernisăm o expoziție”, a afirmat Miroslav Prvulj.
Conform celor menționate de dânsul, Căminul Cultural „25 Mai” din Doloave va participa și la organizarea celorlarte manifestări cunoscute din localitate.
Directorul Căminului Cultural „25 Mai” din Doloave amintește că, din anul 2022, în incinta instituției amintite se desfășoară orele Secției Școlii de Muzică „Jovan Bandur” din Doloave, pentru cinci instrumente: vioară, tambură, acordeon, saxofon și flaut.
Sanela CHIŞEREU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 18 ianuarie 2025