Când vorbim despre personalități marcante ale comunității românești din Voivodina, numele Aurorei Rotariu Planjanin se impune prin forța cuvântului său poetic, prin angajamentul ei față de cultură și prin parcursul academic impresionant. Cu o carieră împletită armonios între economie, literatură și activitate culturală, Aurora Rotariu Planjanin este exemplul unei intelectuale a cărei contribuție depășește granițele naționale.
Născută la Coștei, pe 7 octombrie 1952, Aurora Rotariu Planjanin a urmat un traseu educațional de excepție, obținând titlul de magistru în științe economice la Belgrad, dar și o specializare la Budapesta. Totuşi, dincolo de excelența profesională, pasiunea sa pentru literatură și cultură a rămas un fir roșu care i-a ghidat întreaga activitate.
Cu opt volume de poezie publicate și numeroase apariții în antologii din Serbia și Europa, opera Aurorei Rotariu Planjanin a fost recunoscută prin traduceri în mai multe limbi și prin includerea în programa școlară. Mai mult decât atât, apartenența sa la importante societăți literare și culturale, atât din Serbia, cât și din România, subliniază prestigiul de care se bucură în mediile intelectuale.
Aurora Rotariu Planjanin este, fără îndoială, o voce puternică a literaturii contemporane, o susținătoare activă a culturii românești din Voivodina și o personalitate care și-a transformat talentul în moștenire pentru generațiile viitoare. Distincțiile primite, printre care Premiul Națiunilor Unite și numeroase premii literare, confirmă valoarea și impactul contribuției sale.
Cum a influențat copilăria petrecută la Coștei creația dumneavoastră poetică? Există imagini sau povești din acea perioadă care continuă să vă inspire?
Copilăria petrecută în satul natal, Coștei, a fost una magică, de neuitat. A lăsat amprente adânci asupra vieţii mele de scriitoare. Acel sat minunat, pitulat sub dealurile verzi, gălbuie sau albe (în dependență de anotimp), cu văi luminoase pline de copaci şi flori, cu fluturi de diferite culori, miei zburdalnici, păsări… – într-un cuvânt, cu o viață trepidantă – a fost și a rămas un imbold în ceea ce priveşte creativitatea mea. Având în casa părintească o mică bibliotecă a tatălui meu și crescând într-o familie cu darul muzicii (începând de la străbunica Iuliana, bunicul George, mama Maria și tatăl Ion), era firesc să moștenesc și eu această tradiţie şi să o continui. Aceste două ,,daruri”, pe care le-am moştenit de la familie, sunt şi astăzi o mare bogăţie. Imaginile din copilăria pe care am petrecut-o în satul natal le păstrez bine și astăzi, în cuta frunții. Aceste imagini îmi trezesc inspiraţie şi îmi servesc ca imbold pe terenul creativităţii. Azi, în volumele apărute, în reviste şi în ziare, au rămas, ca dovadă, o sumedenie de poezii și scrieri în proză cu teme autentice, inspirate din timpul pe care l-am petrecut în satul natal. De aproape şase decenii trăiesc la oraş, dar tot mai des îmi îmbogăţesc cotidianul cu imagini din trecut și cu amintiri. Prin faptul că port cu mine copilăria petrecută la Coștei, sunt și azi aproape de satul natal.
Ce rol a jucat diversitatea experiențelor educaționale, de la Novi Sad la Budapesta, în conturarea viziunii dumneavoastră asupra literaturii și economiei?
Diversitatea expierențelor educaționale – de la Coștei (școala elementară), Vârșeț (școala medie), Novi Sad (studii universitare), la Budapesta (studii de specializare), până la Belgrad (studii postuniversitare) – a fost pentru mine tot un ,,dar” binevenit, o experiență bogată şi importantă pentru conturarea viziunii mele asupra literaturii și economiei. Aici trebuie să remarc că economia m-a ales pe mine, eu neavând libertatea de a alege. Pe toată perioada şcolarizării beneficiam de un ,,mic” ajutor financiar, fără de care părinții mei nu ar fi reușit să-mi plătească cheltuielile aferente studiilor universitare. Nu aveam decât să accept ,,totul” cu o bucurie nemărginită.
După terminarea studiilor univeritare, am avut posiblitatea de a mă angaja la Industria de Țitei a Serbiei. Directorul general preţuia în mod deosebit cultura, literatura şi arta, astfel că am inițiat înființarea unui cenaclu literar, având un succes remarcabil în fosta Iugoslavie. Aici doresc să amintesc câteva premii literare pe care le-am primit: premiul I la Întâlnirile Iugoslave ale Creatorilor (Valjevo, 1988); Premiul Organizației Națiunii Unite, Asociația pentru Voivodina (1980); Premiul Artiștilor Muncitori din Iugoslavia (Kosovska Mitrovica, 1983); Premiul Literar al Radio Televiziunii Voivodina – Art production (1978, 1979, 1981) etc. În felul acesta am reușit să-mi conturez atât viziunea asupra economiei, cât și asupra literaturii.
Primul volum de poezie, „Calul bunicului”, a fost publicat în 1982. Cum s-a schimbat viziunea dumneavoastră poetică de-a lungul anilor, până la volumul „Rezonanța tăcerii”?
Din păcate, primul volum de poezie mi-a fost publicat abia în anul 1982. Spunând aceasta, doresc să menţionez că eu am înmânat un volum de poezii cu mult înainte de apariția cărţii ,,Calul bunicului”. Acest prim volum, trimis Casei de Presă şi Edtură ,,Libertatea” (carte care nu a văzut lumina tiparului), a fost compus ,,numai” din poezii de dragoste şi se intitula ,,Noapte albă-n Leningrad”. Făcusem o excursie studențească la Moscova, Leningrad, Kiev… Pe atunci, fără de cel care îmi era ,,prieten”, iar azi îmi este soț, stăteam în fiecare noapte la geamul hotelului și scriam poezie… De fapt, nopțile erau ,,albe”. Domnul Aurel Gavrilov, redactor în 1981, nici măcar nu a răsfoit volumul primit (de lectură nici nu mai vorbim). I s-a părut că este ,,un volum de poezii politice!?”. Am aflat acest lucru atunci când acest ,,domn” mi l-a spus în faţă. I-am răspuns foarte dur: ,,D-voastră nici măcar nu ați răsforit volumul. Dacă aţi fi făcut-o, v-ați fi dat seama că e vorba despre poezie de dragoste!”. Dar, pe timpuri, aceasta a fost soarta ,,tinerilor poeți”.
Totul evoluează în timp, iar schimbările își urmează cursul lor, ceea ce este firesc și acceptabil. Ulterior, mai toate poeziile au fost publicate. Azi, tematica poeziilor mele este una divesificată; e mult mai bogată, mai aproape de realitate, de schimbările sociale, culturale, umane… Viziunea s-a dilatat, a devenit acceptabilă, gândirea ,,s-a răsfățat”, astfel că nu simt nicio piedică. Am libertate și curaj.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 22 februarie 2025
