Distinsă prin eleganța gândului, claritatea exprimării și devotamentul față de valorile identitare românești, dr. Eufrozina Greoneanț este una dintre personalitățile de referință ale vieții culturale din Banatul sârbesc. Jurnalist, scriitor, profesor și cercetător al tradițiilor și patrimoniului cultural românesc, domnia sa a construit o carieră bazată pe profesionalism, pasiune și vocație.
Activitatea sa se desfășoară pe mai multe planuri – de la jurnalismul practicat în redacția săptămânalului „Libertatea” și coordonarea revistei „Tinerețea”, până la munca didactică desfășurată la Școala de Înalte Studii pentru Educatori din Vârșeț. A coordonat ateliere de teatru și a pus bazele trupei „Academica”, implicând studenți și tineri din mai multe orașe. Prin cercetarea etnologică, dr. Eufrozina Greoneanț a dat o contribuție esențială la conservarea memoriei colective și a vieții tradiționale din localitatea sa natală, Nicolinț. Lucrarea sa de doctorat, cu tema „Tradiție și memorie familială”, realizată sub îndrumarea prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, stă mărturie pentru această dedicare. Interviul de față ne oferă ocazia să descoperim cum se împletesc, în mod armonios, vocația pentru cuvântul scris, dragostea pentru educație și respectul profund pentru valorile tradiționale.
Volumul „Poveștile Giei” redă cu delicatețe universul copilăriei. Cât de mult din propria copilărie se regăsește în aceste povestiri? Există un moment anume pe care l-ați transpus în mod special în paginile cărții?
- Volumul „Poveștile Giei” are o strânsă legătură cu cea mai frumoasă și puerilă perioadă din viața fiecărui copil – copilăria. Concret, majoritatea povestirilor au tangență cu propria mea copilărie. Chiar și titlul își trage rădăcinile de acolo. Atunci când eram de-o șchioapă nu puteam să-mi pronunț numele ci, singură, îmi spuneam Gia, nume pe care l-au adoptat toți vecinii și toate persoanele din anturajul meu. În povestirile înșiruite în acest volum apar personaje reale și evenimente trăite care, puse pe hârtie, au primit o anumită candoare și farmec.
Dacă ar fi să ne redați o singură amintire din copilărie, una care v-a rămas vie și aproape de suflet, care ar fi aceea și ce o face atât de specială?
- Amintirea legată de bunicul meu Romulus, cunoscut în familie sub numele de Man care și-a petrecut o bună parte din viață la căsuța noastră, cum spun eu „cu ferestrele cât pumnul, străjuită de bătrânul nuc”, situată în imensitatea viilor de pe Dealul Dâlmei. Pentru mine aceasta simbolizează copilăria, farmecul unor trăiri inexplicabil de fericite. Această perioadă, adânc întipărită în ființa mea, a rămas pentru totdeauna o legătură cu rădăcinile mele și cele mai puerile amintiri, apărând ulterior într-o serie de alte articole și lucrări.
Ați fost jurnalist, profesor, coordonator al atelierelor de teatru și cercetător al tradițiilor. Cum se împletesc toate aceste roluri în identitatea dumneavoastră profesională și personală?
- Se știe că prima profesie pe care ți-o aduce viața te marchează pentru totdeauna. Pentru mine, aceasta a fost profesia de jurnalist. Este cert că aceasta era, de la bun început, o adevărată provocare, pentru că cele învățate în anii studenției nu întotdeauna îți dau posibilitatea să descifrezi capcanele profesiei. Totuși, intri în poveste și ajungi pe făgașul cel bun. Nu mi-am închipuit niciodată că voi intra în apele jurnalismului, însă destinul m-a dus pe acest drum, pe undeva predestinat. Afinitatea pentru cuvântul scris, să spun așa, șlefuită cu multă dibăcie de regretatul profesor Ion Berlovan, a făcut să însușesc cu brio această profesie. Celelalte domenii în care am excelat la un moment dat, pur și simplu au apărut în viața mea ca o foarte mare provocare, cu un anumit grad de incertitudine. În esență, s-a confirmat că toate acestea, cu diferitele lor fațete, fac parte din eul meu, din identitatea mea, reușind să se împletească într-un tot unitar.
Care a fost cea mai frumoasă experiență pe care ați trăit-o ca profesor? Există un moment în care v-ați dat seama că v-ați lăsat o amprentă asupra studenților dumneavoastră?
- Perioada pe care am petrecut-o ca profesor la Școala de Înalte Studii pentru Educatori din Vârșeț a fost una deosebit de frumoasă, interesantă și total diferită de cea în care am practicat jurnalismul. Pe lângă materiile pentru care am obținut cunoștințe în timpul studiilor la Universitatea de Vest din Timișoara, am ținut cursuri, atât la studiile de licență, cât și la studiile de master, precum Jocuri tradiționale, Arta recitării, Jocuri lingvistice și dramatizare. Pentru aceste cursuri trebuia să fac pregătiri anterioare, să mă documentez și să mă inițiez. Evident, aceasta a fost cea mai mare provocare, în primul rând pentru mine. Totuși, aceste cursuri s-au arătat a fi cele mai benefice pentru studenți deoarece sunt direct legate de profesia de educator, de ceea ce trebuie introdus în programul de activitate al preșcolarilor. Consider că acele cursuri practice – foarte inventive și creative, realizate spontan printr-o contribuție comună – în care studenții au fost direct implicați, au lăsat o pată de culoare în viitoarea lor profesie.
Mariana STRATULAT
Articolul îl puteți citi în numărul 16 din 19-26 aprilie 2025
