SCA „Mihai Eminescu” din Straja s-a calificat pentru întrecerile zonale

La cea de-a 63-a ediție a Trecerii în Revistă a Creațiilor Folclorice ale Copiilor, care s-a desfășurat în sala mare a Teatrului Național „Sterija” din Vârșeț și care a fost organizată de către Centrul Cultural din Vârșeț în colaborare cu Asociația de Creație Artistică a Amatorilor din Voivodina, au participat șase ansambluri de folclor de pe teritoriul orașului Vârșeț și al comunei Biserica Albă.

Moderatorul evenimentului a fost Zoran Đekić, care a subliniat că importanța dezvoltării culturii și a conservării valorilor tradiționale este ceva de care suntem foarte mândri. S-a bucurat foarte mult că vede atât de mulți tineri care, prin activitățile lor, lucrează pentru păstrarea culturii, tradiției și creativității artistice din zona noastră.

Pe scenă au participat ansambluri folclorice ale diferitelor naționalități care trăiesc în aceste comune – sârbi, români, maghiari – și toți au prezentat bogăția și tradiția folclorică. Minoritatea română la acest eveniment cultural a fost reprezentată de către SCA „Mihai Eminescu” din Straja, care s-a prezentat cu câteva dansuri tradiționale românești, coordonatorul fiind Ionel Omoran.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 3 mai 2025