Drd. Marinică Mozor este unul dintre acei oameni discreți care lasă urme adânci, nu prin zgomotul vorbelor, ci prin tăcuta forță a faptelor. Asistent universitar în cadrul Departamentului de Limbă și Literatură Română al Facultății de Filosofie din Novi Sad, coautor al manualului pentru clasa I „Limba română cu elemente ale culturii naționale”, realizat împreună cu prof. dr. Brândușa Juică, precum și al programei școlare pentru clasa a IV-a, alături de prof. dr. Virginia Popović, Marinică Mozor este una dintre vocile care contribuie activ la dezvoltarea și promovarea învățământului în limba română din Serbia. Activând ca profesor dedicat în mai multe școli generale din Vârșeț, Coștei și Voivodinț, predând limba română, educație civică și istorie (atât în secțiile române, cât și în cele sârbe), și-a construit o carieră cu modestie și angajament. De asemenea, a fost membru activ în Consiliul Local pentru Relații Interetnice din Vârșeț, dovadă că, pentru el, educația și implicarea civică nu sunt doar profesii, ci misiuni autentice. Pasionat de domeniul IT, dar și fost ziarist și crainic la Programul în limba română al Televiziunii Voivodina, Marinică Mozor este un exemplu viu de versatilitate și echilibru între tradiție și modernitate. Dincolo de toate titlurile și activitățile, ceea ce îl definește cu adevărat este credința în Dumnezeu și devotamentul profund față de familie, valori care, în vremuri tulburi, oferă stabilitate, sens și lumină.
Ce v-a determinat să alegeți o carieră în domeniul educației și cercetării? A fost o vocație descoperită în timp sau o alegere conștientă de la început?
Pasiunea mea pentru informatică a fost factorul principal care m-a atras către domeniul educației și cercetării. De la început, am fost fascinat de modul în care tehnologia poate transforma procesele de învățare și poate facilita accesul la cunoaștere. Implementarea informaticii în domeniul didactic mi-a oferit o direcție clară, combinând interesul meu pentru programare și sisteme informatice cu dorința de a contribui la formarea viitoarelor generații. Acum mai bine de un deceniu, informatica nu era încă percepută ca un instrument esențial în educație. Când am absolvit Facultatea de Filosofie din Novi Sad, specializându-mă ca profesor de limbă și literatură română, nu eram pe deplin convins că aceasta va fi vocația mea.
Drumul către descoperirea adevăratei mele chemări a fost treptat. La început, am privit informatica mai degrabă dintr-o perspectivă tehnică, fără a-i intui pe deplin potențialul în domeniul educației, însă, pe măsură ce am interacționat tot mai mult cu această lume, am realizat impactul profund pe care tehnologia îl poate avea în procesul de predare și învățare. Astfel, ceea ce părea inițial o simplă curiozitate s-a transformat într-o pasiune autentică, iar alegerea unei cariere în educație și cercetare a devenit o decizie asumată, ghidată de dorința de a îmbina teoria cu aplicabilitatea practică.
Drumul meu s-a conturat treptat, iar literatura a rămas mereu punctul de sprijin, firul nevăzut care lega toate căutările mele. La început, am privit informatica doar prin prisma logicii și a structurii sale riguroase, fără să-mi dau seama că, în esență, ea nu este atât de diferită de literatură. Așa cum un text bine scris are nevoie de ritm, de armonie și de claritate, la fel și un algoritm își găsește frumusețea în echilibrul dintre idee și execuție. Încetul cu încetul, am înțeles că tehnologia și cuvântul scris nu sunt rivale, ci două limbaje ale aceleiași dorințe umane: de a înțelege, de a crea și de a lăsa o urmă în timp.
Cum a fost trecerea de la activitatea didactică din școlile generale la cea universitară? Ce provocări și satisfacții v-a adus acest nou nivel de predare?
Trecerea de la activitatea didactică din școlile generale la cea universitară a fost o schimbare semnificativă, cu provocări, dar și cu satisfacții importante. Dacă în școala generală elevii au nevoie de o îndrumare mai clară și de o structură bine definită a lecțiilor, în învățământul universitar accentul cade pe gândirea critică, cercetare și autonomie. Totuși, numărul redus de studenți a schimbat dinamica predării. Pe de o parte, acest lucru face ca interacțiunea să fie mai personalizată, permițând o relație mai apropiată profesor-student. Pe de altă parte, absența unor grupuri mai mari reduce diversitatea opiniilor și energia naturală a unei clase numeroase.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 17 mai 2025
