E greu, ca și cum aș scrie pentru prima dată, sau ca și cum aș duce pe umeri toate destăinuirile pe care le scriu, toate poveștile adunate, toate tristețile și toate bucuriile lor, ale interlocutorilor. În acest reportaj îl veți cunoaște pe Ion.
Ion, care merge cu oile la pășune din frageda lui copilărie. Așa, ani de zile, prin frig sau ploaie. „Am mers pe câmp, m-a plouat, dar nu am reumă, mulțumesc lui Dumnezeu.” De la vârsta de cinci ani a îndrăgit oile. De la o singură oaie a început această ocupație, care cu timpul s-a dezvoltat, iar în prezent face ceea ce a făcut întreaga sa viață: se ocupă de creșterea ovinelor.
Ion Bojin s-a născut în anul 1944, pe data de 6 ianuarie. A avut o copilărie și o tinerețe pline de aventuri și învățăminte. Din clasa a III-a, când ceilalți copii se bucurau de timpul liber după terminarea orelor școlare, el avea o altă chemare. Dânsul a lăsat jocurile copilărești și a mers către locul unde se construia stâna, o călătorie care i-a deschis drumul către o pasiune care avea să-i definească viața. Bătrânii înțelepți de la stână, cei care aveau viziunea asupra viitorului tânărului Ion, înțelegeau că el avea să devină, la rândul său, un stăpân al oii și al păstoritului. Observându-l muncind cu pasiune și dedicare la stâna lor, ei îi transmiteau în tăcere lecții neprețuite despre tradiție, responsabilitate și legătura profundă cu natura și animalele. Zilele de iarnă, în acele timpuri îndepărtate, aduceau cu ele o altă formă de bogăție culturală: șezătorile. Ion Bojin, în ciuda vârstei sale fragede, avea o dorință nestăvilită de a învăța și de a cunoaște mai mult. El se alătura cu încredere cercului bătrânilor înțelepți, în acele serate de iarnă, stând cu urechile ațintite asupra poveștilor și înțelepciunii strămoșilor. Aceste întâlniri nu erau doar o formă de învățământ oral, ci și o modalitate de a păstra vie tradiția și valorile comunității sale. Cu nostalgie în su-flet, Ion Bojin își amintea zilele lungi și obositoare petrecute la școală, dar și acele momente când locuitorii mai în vârstă îl opreau din drumul său. Cu răbdare și căldură, ei îl invitau să se așeze lângă ei și să le citească din săptămânalul „Libertatea”, oferindu-le astfel informații despre ceea ce se scrisese în acea perioadă.
În parcursul vieții sale, Ion Bojin a traversat o mulțime de experiențe, o varietate de stări și sentimente, ocolind sau îmbrățișând fiecare curbă a destinului său. Cu trecerea anilor, el a ajuns să înțeleagă că viața nu este doar o succesiune liniară de momente fericite sau nefericite, ci o mare de fluctuații în care bucuriile și necazurile se împletesc, creând o țesătură complexă a existenței. „De fiecare dată când aveam o bucurie, știam că urmează și un necaz”, își amintea el cu o sinceritate care părea să aducă în fața ochilor săi toate acele momente. Această înțelepciune nu era doar rezultatul unor observații făcute în tăcere, ci o lecție învățată din experiența sa personală. Cu fiecare râs care risipea întunericul și cu fiecare zâmbet ce încălzea inimile celor din jur, el știa că exista un echilibru natural în viață, un fel de contract nescris în care bucuria și tristețea se roteau precum roțile unui ceas.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 28 iunie 2025
