După paisprezece ore plutind între somn și realitate, deasupra nesfârșitei întinderi albastre a Atlanticului și a vârfurilor ascuțite, acoperite de zăpadă, ale Anzilor, care păreau dinți ai unei fiare gigantice, am simțit acel cutremur ușor, dar decisiv. Roțile au atins în sfârșit pista aeroportului „Arturo Merino Benítez”. Acel moment nu a marcat doar sfârșitul celui mai lung zbor din viața mea, ci și primul meu contact fizic cu pământul Americii de Sud, un continent pe care îl visam de ani de zile prin versuri și care, până atunci, pentru mine fusese doar un amestec de povești mitice și melodii melancolice îndepărtate. Ieșirea din avion în Santiago de Chile a adus cu sine mirosul pământului uscat și acel aer ascuțit de munte care îți reamintește imediat că te afli la poalele unuia dintre cele mai puternice lanțuri muntoase din lume, înconjurat de giganți de piatră care păzesc orașul.
La ieșire, m-a întâmpinat cu un zâmbet larg distinsa diplomată Mirjana Kotlajić, ambasadoarea noastră în Chile. Cuvintele ei calde de bun venit au fost primul meu refugiu în această lume necunoscută, iar autoritatea și cunoașterea fiecărui colțișor al orașului mi-au oferit protecție. Datorită ei, frica inițială de necunoscut s-a topit, iar sentimentul de privilegiu că descopăr orașul alături de cineva care îl înțelege în profunzime mi-a dat curaj să privesc cu ochi larg deschiși acest oraș al contrastelor uimitoare. Totuși, prezența Mirjanei nu a fost doar un semn de prestigiu, ci și o măsură necesară de precauție, care a influențat primele mele impresii.
Santiago impresionează vizual, o metropolă în care strălucirea zgârie-norilor de sticlă concurează cu liniștea colonială a cartierelor vechi. Casa mea în timpul șederii a fost boema cartierului Lastarria, iar hotelul în care am fost cazată se afla exact vizavi de dealul Santa Lucia. În fiecare dimineață, prima privire pe fereastră cădea asupra acestei înălțimi verzi, acel deal minunat de unde Pedro de Valdivia a fondat orașul în 1541. Urcând scările șerpuite, terasele de piatră împodobite cu fântâni și statui neoclasiciste, simțeam cum orașul încerca să mi se dezvăluie prin cele mai fine detalii.
Text și fotografi i: Senka D. PAVLOVIĆ ČOTRIĆ
Instagram: svetska_putnica
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 24 ianuarie 2026
