MARIO OPRIČIĆ, MEMBRU AL CONSILIULUI EXECUTIV AL ORAȘULUI VÂRȘEȚ, RESPONSABIL PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI

Profesionalism și dedicare în domeniul protecției mediului

Mario Opričić (n. 1990) este membru în Consiliului Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru protecția mediului din anul 2024. Înainte de aceasta, a desfășurat activitate profesională timp de un an în cadrul Cabinetului primarului oraşului Vârşeţ.

Având studii de master în analiza protecției mediului, își desfășoară activitatea cu un înalt nivel de profesionalism și responsabilitate, contribuind activ la promovarea și implementarea inițiativelor locale din domeniul protecției mediului.
A participat la proiecte finanțate de Ministerul Educației, Științei și Dezvoltării Tehnologice al Republicii Serbia, de „Elektroprivreda Srbije” și de Camera Verde a Serbiei. Este autor al unor lucrări științifice publicate în domeniul caracteristicilor energetice ale biomasei și al surselor regenerabile de energie și a fost bursier al Fundației „Hemofarm”. În perioada 2014–2017 a fost angajat al companiei „Hemofarm AD”, iar ulterior, până în anul 2022, a lucrat în cadrul companiei „Atalian Global”. Din anul 2023 până în iulie 2024 a ocupat funcția de consilier pentru ocuparea forței de muncă în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Prin activitatea sa profesională, implicarea în proiecte importante și contribuția adusă domeniului protecției mediului, Mario Opričić desfășoară o activitate demnă de toată aprecierea. Am considerat că aceste realizări merită scoase în evidență, motiv pentru care am dorit să aflăm mai multe despre activitatea și obiectivele sale în cadrul administrației orașului Vârșeț.

Cum evaluați activitatea desfășurată până acum și care sunt principalele obiective ale orașului Vârșeț în domeniul protecției mediului?

  • Ne aflăm la jumătatea mandatului, iar o parte dintre activitățile planificate au fost deja realizate. Vârșețul are planuri importante de dezvoltare și ne orientăm către Agenda Verde, în conformitate cu strategiile de la nivelurile superioare ale administrației. De la preluarea responsabilității, obiectivul meu a fost să contribui concret la dezvoltarea orașului prin proiecte utile comunității. Totuși, patru ani reprezintă o perioadă relativ scurtă pentru toate obiectivele propuse, mai ales în domeniul protecției mediului, tot mai important prin dezvoltarea energiei regenerabile și conservarea resurselor naturale. O prioritate este eliminarea depozitelor ilegale de deșeuri din oraș și localități. Numai anul trecut au fost îndepărtate aproape un milion de kilograme de deșeuri din opt locații, iar pentru aceste acțiuni au fost alocate peste 4 milioane de dinari, sumă crescută anul acesta.
  • Pe lângă sistemul de gestionare a deșeurilor, zona Vârșețului și Dealul Vârșețului au un potențial ridicat atât din perspectiva protecției mediului, cât și a dezvoltării turismului. Când vorbim despre turism, ne referim la turism sportiv, eco-turism, turism etnic și alte forme sustenabile. În paralel cu proiectele privind gestionarea deșeurilor, zona Dealului Vârșețului și zona Mali Rit, un peisaj natural deosebit, precum și îmbunătățirea calității lacurilor din oraș, sunt priorități importante, acestea fiind percepute de cetățeni ca spații recreative și zone ecologice centrale.
  • În acest an, prin bugetul destinat protecției mediului, am alocat fonduri importante, în valoare de 9.000.000,00 de dinari, pentru elaborarea Planului local de gestionare a deșeurilor. Acest document strategic va avea o valabilitate de 10 ani și va defini în detaliu modul în care va fi gestionată această problemă în perioada următoare.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 16 mai 2026