NOI PERFORMANȚE PENTRU TINERII SPORTIVI AI CTM ,,UNIREA 86” DIN UZDIN

Tinerii sportivi ai Clubului de Tenis de Masă „Unirea 86” din Uzdin au obținut rezultate remarcabile la competiția desfășurată la Rusko Selo, confirmând încă o dată că tradiția acestui sport continuă printr-o generație talentată și ambițioasă.

Progresul înregistrat de tinerii sportivi este tot mai evident, iar rezultatele reflectă munca depusă la antrenamente și participarea constantă la competiții confirmă progresul realizat, astfel că viitorul tenisului de masă din Uzdin se anunță promițător. Cea mai tânără participantă a delegației, Ana Toager, în vârstă de doar șase ani, a impresionat din nou. Ea a câștigat locul I la categoria cadeți, iar la categoria claselor I–II a disputat finala, încheind competiția pe locul al doilea. Marco Toager, a avut o evoluție foarte bună. La categoria claselor I–II a ajuns până în semifinale, iar la categoria claselor III–IV s-a clasat printre cei mai buni opt concurenți, confirmând progresul pe care îl înregistrează de la un turneu la altul.

Un concurs reușit a avut și Dario Grosu, care continuă să își îmbunătățească rezultatele. El a ajuns în semifinale la categoria claselor III–IV, iar la categoria claselor V–VI s-a oprit în sferturile de finală, demonstrând că este un sportiv cu perspective reale. Alexandru Motorojescu, la fel provine dintr-o familie cu tradiție sportivă, a fost foarte aproape de titlul de campion la categoria claselor III–IV, unde a disputat finala. De asemenea, la categoria claselor V–VI a ajuns în semifinale, confirmând calitățile tehnice și potențialul său pentru performanțe viitoare. Un rezultat valoros a obținut și Mario Jivoin, care, la categoria pionierilor, clasele VII–VIII, s-a calificat în semifinale, continuând seria evoluțiilor constante și promițătoare. Din delegația clubului au mai făcut parte: Leona Borca, Alex Groza, Marc Borca, Nicolia Zgaibă, Darius Neda, Dario Jivoin și Neda Milićević, tineri care au reprezentat cu seriozitate și responsabilitate culorile Clubului „Unirea 86”, contribuind la imaginea frumoasă a echipei. Copiii au trăit competiția cu mult entuziasm și emoție, bucurându-se de fiecare meci disputat. Pentru ei, experiența a însemnat nu doar posibilitatea de a-și demonstra pregătirea, ci și o ocazie de a învăța, de a lega noi prietenii și de a se întoarce acasă mai motivați pentru viitoarele competiții. Conducerea clubului, președintele Ioniță Bosică au felicitat toți participanții pentru rezultatele obținute, dar și pentru comportamentul exemplar de care au dat dovadă pe parcursul competiției. Evoluțiile lor confirmă că noua generație de jucători este pregătită să ducă mai departe tradiția tenisului de masă din Uzdin și să reprezinte cu onoare clubul la competițiile viitoare.

Virginia PUIA

Articolul îl puteți citi în numărul din 11 iulie 2026