La 82 de ani, Avram Rocsa privește în urmă și își amintește o viață în care a muncit mult, a călătorit, a cunoscut oameni și a trecut prin multe locuri, dar în cele din urmă s-a întors acasă, în Straja. Avram este originar din Coștei. Acolo și-a petrecut copilăria, până la vârsta de 14 ani. A urmat școala din sat, care avea opt clase. În clasa lui erau opt băieți și 15 fete. Își amintește de acei ani, dar și de vremurile grele în care a crescut. În Coștei, viața nu era deloc ușoară. Nu erau drumuri bune, iar iernile erau cu multă zăpadă. Tatăl său mergea cu calul până la Vârșeț pentru a aduce pâine, de multe ori pentru o săptămână întreagă. Din cauza zăpezii și a drumurilor grele, uneori era foarte dificil să ieși din sat. Copil fiind, mergea și la muncile câmpului. Pentru că satul era aproape de graniță, avea ocazia să stea de vorbă cu românii de dincolo. „Eram la un metru unul de altul și vorbeam”, își amintește Avram. După ce a terminat cele opt clase, viața i s-a schimbat. Mama lui a murit, iar Avram s-a întors la Straja. Aici a început o nouă etapă a vieții sale.
Ajuns în Straja, Avram a început să lucreze la Moară. Mergea pe jos până la serviciu, pentru că în acei ani nu existau mașini ca astăzi. A lucrat trei ani, iar apoi și-a dat demisia și a plecat în Suedia. A primit carte de muncă și a trimis actele de la școala pe care o terminase, pentru a putea lucra acolo. Nu a renunțat la meseria pe care o învățase. Și în Suedia a lucrat la Moară, însă era o moară mult mai modernă decât cea pe care o cunoscuse acasă. Totul era automatizat, iar moara avea o capacitate de peste 30 de vagoane. Înainte de aceasta, Avram își făcuse pregătirea de morar la Biserica Albă. În fiecare zi mergea cu trenul la școală și locuia la cămin. Școala și cheltuielile erau plătite de Moară. La specializarea de morar erau doar trei elevi. În Suedia a rămas opt ani. Pe lângă munca de la moară, a lucrat și la două hoteluri, Hotel Park și Hotel Continental. Soția sa a lucrat la Sheraton, un hotel american cu aproximativ 1.000 de camere, iar Avram a lucrat și în bucătărie.
„Munca era grea, dar am și amintiri frumoase”, spune el.
În 1978, Avram și soția sa au decis să se întoarcă în satul Straja. După doi ani, în 1980, el a început din nou să lucreze la vechiul său loc de muncă, la Moară.
Viața lui Avram a avut și o perioadă în care a purtat uniforma militară. La 19 ani a plecat în armată. A fost instruit în cadrul trupelor de protecție atomică, chimică și biologică – HBA (Atomska, Hemijska, Biološka Zaštita). Își amintește și acum de exercițiile grele pe care le făceau în costume speciale de cauciuc, în apropierea râului Nišava, unde erau pregătiți pentru situații cu substanțe otrăvitoare. Într-o vară, în Bulgaria, au participat la exerciții militare și au avut și misiunea de a face salutul militar cu armele. Timp de două săptămâni s-au pregătit pentru acele momente, inclusiv în echipament de iarnă, cu centuri și toate cele necesare.
Avram își amintește că era în al doilea rând din formație. Cele patru rânduri erau făcute în funcție de înălțimea soldaților. Una dintre cele mai vii amintiri din acea perioadă este întâlnirea cu Josip Broz Tito. În Pirot, Tito a venit la o activitate militară, iar la stația de tren a coborât, a salutat armata și apoi a plecat mai departe spre Belgrad.
„Parcă și acum îl văd”, spune Avram. Își amintește de el cu căciula pe cap și îmbrăcat în haine albe.
Avram a fost și pasionat de fotbal. A jucat fotbal la Straja, în meciurile dintre sate, dar și în cea mai mică ligă de fotbal. Nu aveau condițiile de astăzi. Echipamentul și l-au cumpărat singuri, iar mingea era una veche, pe care o coseau atunci când se rupea. Dar pentru ei era suficient. Fotbalul era bucurie, era întâlnirea dintre oameni și era un motiv pentru care tinerii din sate se adunau.
Tot la Straja a cunoscut-o pe soția sa. Ea a mers la școala din sat, iar drumurile lor s-au întâlnit aici. Împreună au plecat în Suedia, au muncit, au trăit ani departe de casă și apoi s-au întors în Straja, locul în care Avram își găsise un nou început după copilăria din Coștei. Astăzi, la 82 de ani, își amintește de toate aceste perioade cu liniște. A văzut vremuri în care oamenii mergeau pe jos la muncă, când o pâine adusă din Vârșeț era o mare bucurie și când copiii se jucau fotbal cu o minge cusută de ei.
A plecat din Coștei când era tânăr, a ajuns la Straja, apoi a plecat în Suedia și, după ani de muncă, s-a întors acasă. Poate că aceasta este cea mai frumoasă parte a poveștii lui Avram Rocsa: indiferent cât de departe l-a purtat viața, drumul lui s-a întors, în cele din urmă, la Straja.
Articolul îl puteți citi în numărul din 19 septembrie 2026
Stefania ROCSA
