Marele martir al neamului, Constantin Brâncoveanu, reprezintă una din personalităţile care au contribuit semnificativ la formarea şi modelarea civilizaţiei moderne româneşti, inclusiv a celei din Banat, în ciuda distanţei geografice dintre cele două zone culturale româneşti – Ţara Românească şi Banatul. Şi dacă influenţa brâncovenismului în Banat se simţea, în special, prin intermediul cărţilor bisericeşti şi a dascălilor şi preoţilor care au trecut din Oltenia în Banat în decursul secolului al XVIII-lea, urmaşii celor veniţi din ţara lui Brâncoveanu, găsiţi în cele mai îndepărtate colţuri ale Banatului sârbesc, încă poartă în sine o rămăşiţă, cât de mică ar fi ea, a identităţii lor olteneşti sau munteneşti.
În localităţile Banatului sârbesc trăiesc şi azi români, sau chiar sârbi de origine românească, care poartă nume de familie provenind din Ţara Românească, printre care Muntean, Lotrean, Văcărescu, Bobescu, Filipescu şi multe altele, dovadă a migraţiilor care au avut loc în perioada în care Oltenia se găsea sub stăpânire habsburgică (1718-1739), în alte perioade de războaie şi crize, precum ultimul război austro-turc din 1788-1791, sau chiar şi în alte împrejurări, în timp de pace.
În acelaşi context amintim şi numele de familie Brankovan (Brancovan), care derivă de la Brâncoveanu, întâlnit şi el prin satele şi oraşele bănăţene şi provenind, probabil, din localitatea Brâncoveni din Ţara Românească. Ideea de a scrie această lucrare a apărut în urma întâlnirii cu domnul Ivan Brancovan din Belgrad, în anul 2011, în urma căreia am rămas în dilemă: este oare acest domn inginer din Belgrad într-adevăr urmaşul voievodului Constantin Brâncoveanu? Credem că nu, însă povestea acestei familii îşi are farmecul ei şi reprezintă o dovadă a prezenţei conştiinţei istorice şi a identităţii de neam, chiar şi atunci când familia este deja, de generaţii în şir, asimilată. Anume, în tradiţia orală a acestei familii, din generaţie în generaţie se transmite ideea originii ei nobile, provenind, după spusele membrilor ei, de la Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti. Cel mai ferm susţinător al acestei idei a fost bunicul domnului inginer, pe care l-a chemat tot Ivan Brancovan, fost contabil de bancă pe timpul stăpânirii austro-ungare şi mai târziu, în Iugoslavia interbelică, directorul Băncii Sârbeşti (Srpska banka) din Subotica şi membru al reprezentanţei acestei municipalităţi.
Despre afirmaţiile sale referitoare la pretinsa origine nobilă a familiei sale (în împrejurările în care opinia publică din Bucureşti şi din România întreagă era preocupată de săpăturile arheologice şi scoaterea osemintelor mai multor persoane, printre care şi ale domnitorului Brâncoveanu) aflăm din ziarul Dimineaţa, în care acesta se adresează printr-o scrisoare deschisă directorului gazetei, afirmând că scrisoarea pe care o publică este copia scrisorii pe care a trimis-o şi la adresa profesorului Nicolae Iorga, pe data de 28 decembrie 1932. Ivan Brancovan (directorul de bancă) îl informează pe Iorga şi, după cum am amintit, şi pe cititorii gazetei Dimineaţa, despre originea familiei sale, susţinând că întemeietorul familiei este preotul Radu Brâncoveanu, decedat la Sânnicolaul Mare pe data de 8 aprilie 1789.
Dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 18 ianuarie 2025
