Camera Deputaților din România a adoptat, pe 4 mai, Proiectul de lege pentru completarea art. 224 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, inițiat de către președintele Comisiei pentru învăţământ, Natalia Intotero și susținut de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Proiectul de lege adoptat prevede acordarea burselor pentru românii de pretutindeni în aceleași condiții în care acestea se acordă şi studenților români cu cetățenie și domiciliu în România. Până în momentul de față, bursele românilor de pretutindeni au fost acordate în cuantum de 65 euro/lună pentru studenții de la ciclul de licență, 75 euro/lună pentru masteranzi și 85 euro/lună pentru doctoranzi. Bursa socială a unui student care este şi cetățean român e cu mult mai mare. Aceasta atinge suma de aproximativ 130 euro/lună. De asemenea, românii de pretutindeni nu primeau burse pe perioada verii, precum studenții români cu cetățenie și cu domiciliu în România.
În urma adoptării Proiectului de lege, cuantumul minim al burselor acordate românilor de pretutindeni va fi egal cu valoarea burselor sociale acordate studenților români de la ciclurile de licență și de masterat, respectiv cu valoarea bursei doctorale pentru studenții de la ciclul de studii universitare de doctorat. Bursele românilor de pretutindeni se vor acorda pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară, iar beneficiarii pot primi și burse pentru performanțe academice, în aceleași condiții cu studenții români.
Referitor la adoptarea Proiectului de lege prin care bursele acordate românilor de pretutindeni au fost egalate cu cele pe care le primesc studenții români, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Daniel Magdu, a declarat următoarele: „Este de observat că toate partidele din Parlament au votat în mod consensual pentru adoptarea acestui Proiect de lege. Interesul statului român, în special față de românii din comunitățile istorice, trebuie în continuare să fie universal și unul dintre cele mai importante pentru statul român, deoarece nu este vorba doar despre viitorul nostru, al celor care trăim în comunitățile istorice, ci al întregului neam românesc. Sperăm că acest demers va continua cu un alt proiect de lege, care va viza introducerea burselor pentru elevi/studenți și cadre didactice din ciclul școlar românesc în statele unde trăiesc români din comunitățile istorice, precum suntem noi, românii din Serbia.”
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 14 mai 2022