Brian Falcon are 16 ani și colecționează plante de tot felul. Este din Uruguay și trăiește în Montevideo. Iată povestea lui:
Pasiunea mea pentru plante a apărut în urmă cu mulți ani. Dacă nu mă înșel, aceasta s-a întâmplat pe când aveam șapte ani, în casa bunicului meu (nu cel biologic) care locuia cu bunica mea maternă Katty. Am moștenit pasiunea pentru plante de la mătușa mea Jenni, care deocamdată este singura persoană din familie cu care am în comun această frumoasă pasiune. Dragostea mea pentru plante a apărut atunci când l-am văzut pe bunicul meu lucrând în grădină. Încetul cu încetul, am început să fac micul meu colț de plante acolo. Peste ani le-am dus în casa mea, iar astăzi plantele fac parte din grădina mea. Vorbesc despre plante cu mătușa mea Jenni și desfășurăm împreună toate activitățile de grădinărit. Mă simt acompaniat! Acasă aproape nimănui nu-i plac plantele.
Nu-mi amintesc foarte bine care a fost prima plantă în casa bunicilor mei, dar țin minte că primele plante pe care le-am adus de acolo au fost sporul casei și un soi frumos de dracena. Sunt foarte mândru, emoționat și vă pot spune că am peste 400 de plante în grădină. Jumătate dintre acestea sunt plante suculente și cactuși, iar cealaltă jumătate sunt plante tropicale de interior. Vara, în cazul plantelor tropicale umiditatea mediului este esențială pentru ca vârfurile frunzelor lor să nu se usuce. Din acest motiv, în fiecare zi ud din abundență frunzele cu furtunul. Temperatura și iluminatul sunt, de asemenea, importante. De aceea vara așez plantele sub o plasă de umbră, într-un loc aerisit.
Iarna îmi protejez cele peste 400 de plante în seră. Le țin acolo șase luni, iar ele rămân calde și sănătoase. Plantele mele se simt mai bine în seră decât afară vara. În plus, în interiorul serei îmi place și să filmez videoclipuri pe care le postez pe YouTube.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 24 aprilie 2021