Cea mai tensionată situaţie în relaţiile sârbo-române în Banat a fost prezentă în 1848-49

La 17-18 aprilie 1848, când ca urmare a demisiei unor funcţionari municipali în oraş a domnit o oarecare anarhie, sârbii au scos din biserica comună toate cărţile bisericeşti în limba română, 21 la număr, împreună cu trei icoane, şi le-au dus în sala de şedinţe a casei municipale, renunţând la ideea incipientă de a le arde (Popi, 2006, 15-16).

Despre aceasta au făcut proces verbal împreună cu reprezentantul Magistratului (Суботић, 1963, 90 91). Preotului român Ivacicovici i-au interzis să intre în biserică. Ca urmare a acestor măsuri, românii au stat în revoluţie de partea germanilor (care la rândul lor erau loiali guvernului revoluţionar maghiar), confruntându-se cu sârbii, în ciuda relaţiilor de rudenie şi a căsătoriilor mixte existente în număr mare între cele două popoare ortodoxe.

Relaţiile s-au agravat în special în vara acestui an, când au avut loc şi ciocniri violente în perioada 16-19 august, în care au fost victime din rândul cetăţenilor aparţinând tuturor etniilor din Biserica Albă. Şi după terminarea revoluţiei, litigiul bisericesc sârbo-român nu s-a terminat definitiv, până la despărţirea bisericească din 1864-65, urmând apoi în perioada 1866-1869 procesul de separare a celor două biserici în oraşul Biserica Albă. Biserica şi şcoala, comune până atunci, au rămas în proprietatea enoriaşilor sârbi, iar românii au primit ca despăgubire suma de 11 432 forinţi. Aceasta a însemnat şi terminarea definitivă a litigiului început în 1815, după care românii şi-au ridicat o biserică nouă, în anul 1871, iar în anul 1879 au înfiinţat Corul Vocal Român, după modelul celui german (1859) şi a celui sârb (1867).

 Observăm, deci, că la Biserica Albă a existat în secolul al XIX-lea o burghezie românească numeroasă şi puternică, cu o conştiinţă naţională dezvoltată, care a dovedit o combativitate mai rar întâlnită în alte localităţi ale Banatului sârbesc. Аstfel Biserica Albă a reprezentat în acest secol principalul centru al mişcării naţionale româneşti din această parte a Banatului.

dr. Mircea MĂRAN, istoric

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 15 iulie