Iată și ultima parte din ceea ce voiam să răspund la întrebarea din titlul articolului.
Tinerii își doresc să știe ! Ce anume facem pentru a împlini această foame de cunoaștere? Vom ridica din umeri şi vom ignora ceea ce se întâmplă ori vom acționa? Ce vom face? Vom catehiza? Înapoi la comunitate
În ce priveşte catehizarea directă situaţia nu este deloc bună. Preoţii ortodocşi iau acum în vizor un teritoriu pe care alții l-au asaltat de mult: maidanul, teritoriul de după blocuri. Experienţa acumulată în Occident – cu găştile de drogaţi, de rockeri, de rebeli – îi ajută pe unii să sporească într-o lucrare misionară în care ortodocşii fac abia primii paşi. Trist, nu? În general, culte neoprotestante s-au specializat atât de bine în ademenirea tinerilor obişnuiţi, încât îşi permit să facă misiune şi între golanii cartierului. Pe când noi abia avem grijă de puţinii tineri care calcă pragul Bisericii…
Nu am de gând să laud pe nimeni, ci încerc să arăt că se poate face misiune şi acolo unde unii slujitori ai bisericii încă şovăie să o facă.
Tinerii din zilele noastre au o deschidere fără precedent faţă de spiritualitate şi caută cu disperare o comunitate în care să se integreze, experienţa Taize din anii 90, sau experiența întâlnirilor anuale a tinerilor din câteva țări europene, la Loreto, în Italia, precum și taberele de tineret din Biserica Banatului, fiind exemple ce-mi susţin afirmaţia. ȘTIU, PENTRU CĂ AM FOST ACOLO DE MAI MULTE ORI!
O întoarcere a bisericii la iubirea şi ajutorarea traită de biserica primelor secole, dar în acelaşi timp şi o actualizare a acelui mesaj, nu doar va aduce înapoi pe tinerii noştri în biserici, ci va atrage mulţimi de oameni însetaţi şi înfometaţi după iubirea lui Hristos, întrupată în iubirea dintre oameni. Dacă iubirea creştină este vizibilă doar duminica şi în sărbători, ea va eşua în a-L arăta pe Hristos omenirii.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 15 iulie
