Cel mai bine este când suntem toți împreună

Daniela Todoran s-a născut în anul 1978, la Karlovac, în Republica Croația, din părinții Vasa și Nada Mazalica. Acolo a terminat primele șapte clase ale școlii elementare, iar în anul 1991 a venit la Novi Sad, unde a terminat Școala Elementară „Vasa Stajić”. După terminarea școlii, Daniela, s-a înscris la Liceul „Isidora Sekulić”, iar după se înscrie la Facultatea de Stomatologie din Novi Sad.

La întrebarea de ce a ales stomatologia, Daniela ne-a răspuns că are soră mai în vârstă cu cinci ani, care a studiat medicina, și că din această cauză a fost în dubii, dacă să studieze medicina sau stomatologia, și în sfârșit a ales stomatologia. La întrebarea cum i se pare această meserie, Daniela ne-a răspuns că este grea și solicitantă și că trebuie să fii dedicat la maxim. Deoarece lucrează cu soțul, dânsa ne destăinuie că există și avantaje, și dezavantaje, dar este frumos. Ea spune că cel mai mult îi place să lucreze cu copii și cu persoane mai tinere, iar pe cei în vârstă îi lasă pe mâna soțului.
După ce a terminat facultatea a efectuat stagiul la ambulatoriul din Novi Sad, unde l-a cunoscut pe soțul său. După cum ne spune dânsa, relația lor a început spontan, iar soțul ei, pe vremea aceea, a fost foarte amuzant, iar după un an jumătate de relație s-au și căsătorit.
După stagiul efectuat la ambulatoriul din Novi Sad, Daniela a lucrat la diferite cabinete private din Temerin și Čurug, apoi a rămas însărcinată cu fiul lor. Între timp, au intrat în procesul de deschidere a cabinetului stomatologic, pe care-l deține împreună cu soțul. După care a născut-o și pe fiica lor.


Danielei, după cum ne spune, cel mai mult îi place să petreacă timpul cu familia, să se urce pe muntele Fruška Gora și să petreacă timpul în natură. Familia îi dă energie pentru toate celelalte. Familia este sursa de energie pozitivă, motivația și sursa de fericire. După cum spune dânsa, poveștile copiilor sunt întotdeauna amuzante și se bucură când vin prietenii copiilor la ei acasă. Îi place când copiii sunt amuzanți și când zâmbesc. Se simte împlinită atunci când au timp să fie toți patru la un loc.
La întrebarea dacă îi este greu să facă față obligațiilor familiare și celor profesionale, Daniela spune că, este greu, dar se străduiesc să se organizeze bine și să reușească să facă totul. Părinți ei, care trăiesc la Novi Sad, îi ajută cu copiii atunci când au nevoie.

Din familie începe totul
Dorel Todoran s-a născut la 3 ianuarie 1972, la Panciova din părinții Vasa și Catarina Todoran. A copilărit la Sân-Mihai, unde a terminat și școala elementară. Până în clasa a opta, a trăit la Sân-Mihai, după care s-a mutat la Vârșeț, unde a terminat Liceul „Borislav Petrov-Braca”, în limba română, în anul 1990. După terminarea liceului a înscris Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. La întrebarea de ce a ales stomatologia, dânsul ne-a răspuns că a ales această ramură din cauza prietenului său din SUA, care era la stomatologie, și care l-a convins să se înscrie la această specializare pentru a merge pe urma lui. Stomatologia este grea, iar doctorul Todoran spune că primii trei ani au fost foarte grei, din cauză că a terminat liceul, iar apoi a continuat la stomatologie, ceea ce este total diferit. Îi era greu și din cauza limbii, chiar dacă a știut limba româna și a terminat liceul în limba română, abia după ce a ajuns la Timișoara a cunoscut limba română corectă, literară. În timpul liceului, doctorul Todoran a fost activ la secția „Tinerele condeie” a profesorului Ion Berlovan, scriind câteva poezii, unde a și luat premiul doi și trei la nivel Provincial. A fost activ și la secția de folclor „Petru Albu”.


După terminarea facultății, dânsul a făcut armata la Novi Sad, după care a rămas la Novi Sad și a urmat stagiul. După stagiu, doctorul s-a angajat la ambulatoriul din Novi Sad. Și așa a început viața la Novi Sad, unde nu a fost niciodată înainte de armată. La ambulatoriu din Novi Sad a lucrat o periodă de 13 ani, iar între timp, împreună cu un prieten, a deschis un cabinet privat la Temerin. Un schimb lucra la Novi Sad și unul la Temerin, așa cum lucrează și în prezent, acum având încă un cabinet privat și la Novi Sad. Cabinetul din Novi Sad l-a deschis înainte cu șase ani împreună cu soția sa.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 4 decembrie 2021