Compania Continental Automotiv Serbia, care face parte din una din cele mai mari companii tehnologice din lume, Continental AG, a marcat pe data de 26 iulie, cinci ani de activitate la Novi Sad, continuând să-şi extinde afacerea în Serbia.
Continental Automotiv Serbia, în prezent, are peste 1000 de angajaţi, majoritatea fiind ingineri: software, sistem test, mecanici, electrici şi industriali. Din angajaţi, 800 de specialişti lucrează în centrul de cercetare şi dezvoltare, iar peste 200 de ingineri, tehnicieni şi operatori, sunt angajaţi în prima fabrică a companiei Continental deschisă la Novi Sad, înainte cu un an.
Continental Automotiv Serbia a fost înfiinţat în anul 2017, şi până acum a devenit unul din cei mai mari angajatori din ţară în sectorul inginerie.
,,Doresc să mulţumesc Guvernului Republicii Serbia, instituţiilor locale şi universităţilor pentru cooperare şi sprijinul acordat de la început. Continental a fost unul din primii angajatori din Europa de Vest care a venit în această regiune. Aici am găsit ingineri software şi mecanici cu cunoştinţe şi dedicaţi, dar şi alte cadre instruite. Angajaţii noştri şi-au dat contribuţia lor enormă ca oraşul Novi Sad să devină unul din cele mai importante locaţii Continental Automotiv din lume, cu posturi de muncă atractive şi de înaltă calificare. Vom continua să creştem şi în continuare şi să perfecţionăm angajaţii noştri în această regiune”, a declarat Ismail Dagli, membrul bordului Continental Automotiv şi directorul sectorului ,,Smart Mobility”, la marcarea a cinci ani de existenţă a companiei la Novi Sad.
În cinci ani de lucru la Novi Sad, compania a crescut, nu doar după numărul de angajaţi, ci şi după volumul portfoliului de afaceri. S-a adus decizia strategică privind extinderea investiţiilor şi activităţii pe producţie, şi în acest mod, s-a rotunjit protfoliul de proces, de la dezvoltarea până la producţia produselor electronice moderne şi complexe pentru industria auto. În luna martie 2021, a fost deschisă prima fabrică la Novi Sad.
Ca o parte a aceleiaşi investiţii, Continental va termina construcţia celei de-a doua fabrici din Novi Sad, în luna septembrie a acestui an, care va fi prima fabrică high-tech din oraş. În prima fază, clădirea fabricii va avea peste 30.000 de metri pătraţi de spaţiu pentru producţie, depozitare şi birouri şi va fi una din cele mai mari fabrici Continental din lume, în care se vor produce ecrane inovative şi calculatoare foarte complexe.
În acelaşi timp, Continental extinde activităţile sale de cercetare şi dezvoltare în cadrul a patru domenii de afaceri: Smart Mobility, Architecture and Networking, User Experience şi Central Engineering.
Danijela Bakić Scumpia
Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 6 august 2022