Ședința consacrată desfășurării ediției din acest an a Jocurilor Sportive „Cupa Libertății” la minifotbal, categoria veterani și seniori, a avut loc miercuri la sediul C.P.E.”Libertatea” din Panciova. Au fost prezenți reprezentanții echipelor din localitățile Vlăicovăț, Sărcia, Alibunar, Mărcovăț, Mărghita și Seleuș. La început, celor prezenți s-a adresat, cu câteva cuvinte de salut, Vasilie Petrică.
La ședință a fost prezent și Marinel Petrică, președintele Consiliului de Administrație al C.P.E. „Libertatea”. La tradiționalele competiții „Cupa Libertății”, categoria veterani, s-au anunțat echipele din. Mărcovăț, Mărghita, Satu Nou, Sărcia, Uzdin, Straja și Alibunar. Turneul final al veteranilor se va juca la Alibunar deoarece această localitate a aplicat un proiect la concursul Secretariatului Provincial pentru Sport și a primit fonduri pentru organizarea acestui eveniment sportiv.
În urma trageri la sorți s-au format două centre de calificare, la Mărcovăț și la Sărcia. La Marcovăț, pe data de 27 iulie, cu începere la ora 20:00 vor juca echipele din Mărcovăț, Mărghita și Satu Nou, iar la centrul din Sărcia, pe data de 3 august, cu începere la ora 20:00 vor juca echipele din Sărcia, Uzdin și Straja. Primele echipe din clasamentul fiecărei grupe merg direct la turneul final, iar echipele care obțin locul doi în clasament, se vor întâlni în meciul de baraj care se va juca pe teren neutru. Turneul final de la Alibunar va avea loc pe data de 24 august cu începere la ora 19:00.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 25 mai