Din producția anuală a Editurii ,,Libertatea” face parte și Almanahul Libertatea. Cititorii fideli se pot aștepta și de data aceasta la un conținut divers, cu suflu nou. Principala noutate pe care o aduce ediția din anul 2023 este formatul mai mare al Almanahului. Am făcut mici schimbări și în concepția publicației.
În mod tradițional, Almanahul se deschide cu calendarul bisericesc pe anul 2023. Conținutul este împărțit în trei secțiuni: Observator, Aniversări și Oameni și fapte.
În prima parte, la secțiunea Observator, cititorii vor găsi reportaje și articole despre cele mai importante evenimente care s-au desfășurat în 2022: recensământul, campania de susținere a învățământului în limba română (proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și Consiliul Național al Minorității Naționale Române), premierea elevilor participanți la concursurile provinciale și cele republicane de limba română și înmânarea contractelor privind acordarea de burse elevilor de la ciclul primar. Această secțiune continuă cu un text interesant referitor la învățământul din Serbia de Est. Acest text, intitulat ,,Înscrierea copiilor noștri la orele de limba română cu elemente ale culturii naționale este un act onorabil, care merită tot respectul”, este semnat de dr. Dragan M. Stojanjelović.
Adriana Petroi scrie despre numirea Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul în calitate de Episcop al Daciei Felix. Vasile Petrică informează publicul despre Adunarea Eparhială a Episcopiei ,,Dacia Felix” și alegerea membrilor pentru perioada 2022-2026. Anul trecut s-au împlinit 300 de ani de la zidirea Bisericii Ortodoxe Române din Grebenaț, iar din textul Adrianei Petroi aflăm cum a decurs marcarea acestui jubileul. Despre Ziua Casei de Presă și Editură ,,Libertatea” la 77 de ani scrie Denis Stratulat.
În ceea ce privește activitățile Editurii ,,Libertatea”, în ediția din 2022 a Almanahului citiți despre participarea editurii la târgurile internaționale de carte de la Novi Sad și Belgrad, dar și la Congresul Internațional al Presei de la Novi Sad, despre expoziția de carte a editurii în cadrul acestui congres și lansarea volumului de poezii ,,Insula plutitoare” al lui Slavco Almăjan.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 59 din 18 februarie