Ambasada României în Republica Serbia, Institutul Cultural Român și Departamentul de Limba și Literatura Română al Facultății de Filosofie din cadrul Universităţii din Novi Sad au marcat Luna Francofoniei în Serbia, pe 21 martie. Evenimentul a avut loc în sala de proiecții a Facultății de Filosofie, prin vizionarea a două producții cinematografice românești, „Libertate” și „Coborâm la prima”. Ambele filme au fost prezentate în limba română şi subtitrate în limba engleză.
Filmul „Libertatea” este inspirat din fapte reale, având un iz de documentar. Pe tot parcursul filmului, se păstrează misterul și neutralitatea. Acțiunea se petrece în 1989, în jurul Revoluției, la Sibiu, combinând elemente de acțiune și dramă. Desfășurarea acțiunii acoperă mai multe zile, începând cu primele zile ale Revoluției, când situația era incertă, și urmărind schimbarea regimului și procesul de dezvăluire a adevărului.
În filmul „Coborâm la prima”, majoritatea poveștilor încep cu ceva neobișnuit. Așa a început și acest film. Este o poveste pe care o trăim zi de zi, dar pe care nu o observăm din cauză că trăim lucrurile superficial. Nu știm povestea celui de lângă noi, însă, ne grăbim să îi atribuim tot felul de etichete. Acest film ne îndeamnă să vedem oamenii de lângă noi dincolo de aparențe. Să avem curajul să-i privim în ochi, căci acolo e locul unde se ascunde adevărata lor poveste. Chiar și atunci când oamenii nu ne vorbesc, tăcerea lor are întotdeauna ceva de spus. ,,Coborâm la prima” este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 13 din 30 martie