Cultură

Un film românesc modern prezentat publicului vârșețean

Un film românesc modern prezentat publicului vârșețean

Pe data de 22 martie, în sala de muzică și congres a Centrului ,,Millenium” din Vârșeț, a fost prezentat filmul românesc ,,Povestea unui pierde-vară”, care a fost subtitrat în limba sârbă. Acest eveniment a fost organizat de către Consulatul General al României la Vârșeț, în colaborare cu Centrul Cultural din Vârșeț, cu ocazia sărbătoririi Zilei Francofoniei și a împliniri a 31 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei.

La acest eveniment au fost prezenți Anca Corfu, consul general al României la Vârșeț, dr. Traian Căcina, vicepreședintele CNMNR și membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură, Stevan Mihailov, vicepreședintele CNMNR, Daniel Bala, ministru-consilier al Consulatului General al României la Vârșeț, Davor Stojković, directorul Centrului Cultural din Vârșeț, Mariana Stratulat, directorul CPE ,,Libertatea”.

La începutul evenimentului, Davor Stojković, directorul Centrului Cultural, a salutat pe toți cei prezenți în sală, exprimându-și bucuria că acest eveniment de o mare importanță pentru români se desfășoară la Centrul ,,Millenium”. După aceea, pe scenă a urcat Anca Corfu, consulul general al României la Vârșeț, care a ținut un discurs despre francofonie.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 13 din 30 martie