Cultură

Ziua Internațională a Francofoniei la Zrenianin cu filmul ,,6,9 pe scala Richter” de Nae Caranfil

Ziua Internațională a Francofoniei la Zrenianin cu filmul ,,6,9 pe scala Richter” de Nae Caranfil

Tocmai la data în care întreaga suflare francofonă celebrează o zi importantă din istoria sa, miercuri, 20 martie, Consulatul General al României la Vârșeț și Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina au organizat, la Centrul Cultural din Zrenianin, un eveniment cultural special în cinstea marcării acestei zi speciale. În acest an, la Centrul Cultural din Zrenianin a avut loc proiecția filmului artistic ,,6,9 pe scala Richter”, ce aparţine noului val românesc.

Filmul, regizat de Nae Caranfil, a fost subtitrat în limba sârbă. Evenimentul este dedicat marcării și celebrării Zilei Internaționale a Francofoniei și împlinirii a 31 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Manifestarea culturală de excepție a fost organizată în colaborare cu Primăria Municipalității Zrenianin şi cu Centrul Cultural din Zrenianin, parteneri media fiind CPE ,,Libertatea” din Panciova și Redacția în Limba Română a Radioteleviziunii Voivodinei.

La eveniment au fost prezenţi Anca Corfu, consul general al României la Vârșeț, Todor Ursu, director al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul României din Vârșeț, Snežana Vučurević, viceprimar al municipiului Zrenianin, Daniel Magdu, președinte al Consiliului Executiv al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Stevan Mihailov, vicepreședinte al CNMNR, precum și peste 100 de români din Zrenianin și din alte localități românești. Manifestarea a fost o ocazie potrivită ca apartenenții etniei noastre din orașul de pe Bega să asiste la un eveniment de înaltă valoare artistică.

Dan MATA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 13 din 30 martie