Daniela Borca, născută Şuboni, de origine din Uzdin, a venit pe lume pe data de 21 mai 1981, la Zrenianin. Părinţii ei sunt Petru Şuboni şi Anuica Şuboni. Şi-a petrecut copilăria la Uzdin, împreună cu fratele Daniel Şuboni. Acolo a terminat şcoala elementară în limba română.
În copilărie a luat parte la activităţile secţiei şcolare de teatru cu care s-a prezentat la numeroase competiţii, având rezultate relativ bune. Tot din copilărie, a fost membră a formaţiilor de dansuri populare din cadrul şcolii elementare, prezentându-se la Marele Festival de Folclor şi Muzică Populară în anul 2000. Pe când era elevă la şcoala elementară, la Uzdin s-a înregistrat filmul „Omul din casa pustie”, iar Daniela a luat parte la filmări.
A participat la competiţiile destinate recitatorilor şi a fost elevă bună. A avut un mare sprijin din partea profesorului Gheorghe Lifa, care a pregătit-o pentru examenul de admitere la liceu. După cum spune Daniela, această perioadă de viaţă a fost foarte frumoasă. „Totul era mai uşor în copilărie. Acum viaţa este mai altfel, cu mari responsabilităţi şi cu mai multe obligaţii, dar nu îmi este greu pentru că am alături persoane dragi”, ne-a declarat Daniela.
Susţinută de părinţi, a absolvit Liceul din Zrenianin, după care s-a înscris la Facultatea de Medicină din Novi Sad, urmând să-şi finalizeze studiile la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. După terminarea studiilor s-a angajat la dispensarul din Covăciţa, ambulatoriul din Uzdin. După aproximativ doi ani de zile s-a transferat la Novi Sad şi la momentul de faţă lucrează în acest oraş ca medic generalist.
Întrebată din ce cauză a ales medicina, Daniela răspunde că această profesie a atras-o dintotdeauna. Medicina este interesantă, iar Danielei îi place că poate ajuta oamenii. E o meserie frumoasă şi simţi că eşti de folos lucrând ca medic. „Ştii de ce eşti trimis şi care este funcţia ta pe pământ”, ne-a declarat Daniela.
La întrebarea cum a început relaţia ei cu Adrian, Daniela a răspuns: „Cu Adrian am fost în aceeaşi gaşcă. Petreceam timpul liber cu colegii, printre care era şi Adrian. Ne cunoaştem de o viaţă, din copilărie. Suntem din acelaşi sat, aşa că am frecventat împreună şi şcoala elementară. În 2012 am început o poveste de dragoste, care durează şi acum. Ne-am căsătorit în 2014”. După ce s-au căsătorit, a rămas o perioadă să lucreze la Uzdin, iar Adrian a lucrat la Novi Sad.
Din această poveste de dragoste s-au născut doi copilaşi: Constantin (6 ani) şi Lucian (5 luni). Constantin este un băieţel foarte activ şi curios. Simte nevoie să descopere lucruri noi, aşa că este frumos să fii alături de el atunci când face acest lucru. Îi plac animalele şi ştie multe despre ele. Merge adesea la bunici, iar la sat are multe animale domestice pe care le îndrăgeşte.
În momentul de faţă Constantin merge la grădiniţă şi este în anul pregătitor pentru şcoală. La vârsta de trei ani a început să frecventeze cursurile „Malac genijalac”, unde îşi dezvoltă abilităţile de matematică, logică, gândire, memorie etc. Învaţă limbă engleza şi merge la antrenamente sportive, unde face ore de dezvoltare motorică pentru copii cu elemente de karate, corespunzătoare vârstei.
Am întrebat-o pe Daniela cum îşi petrece timpul liber. Iată ce ne-a răspuns: „Prea mult timp liber nu am, dar în clipele de răgaz îmi place să le citesc copiilor basme şi poveşti atât în limba română, cât şi în limba sârbă”.
Adoră să meargă în călătorii cu soţul şi cu copiii, să cunoască locuri şi culturi noi. Acestea fiind momente care îi rămân în amintiri frumoase. Merge adesea la Uzdin şi la Panciova, unde fratele ei Daniel trăieşte cu soţia Katarina şi cu fiica Angela.
„Familia mea este totul. Ea te motivează să te trezeşti, să faci o chestie, să respiri, să trăieşti. Este un sens al vieţii”, adaugă Daniela.