De unde ai apărut?

Marinel Petrică, despre priceperea și înțelepciunea de care ai dat dovadă de nenumărate ori nu are rost să discutăm. Te-ai dovedit cică de multe ori, dar nu ştiu în ce domeniu. Însă, atunci când, ajuns slugă la dârloagă, îți asumi îndatorirea de a fi cel care aduce informații în comunitatea românească cu ideea că românii trebuie să ştie totul dar fără să spuni adevărul în totalitate, nu pot să nu reacționez. O jumătate de adevăr este o minciună întreagă. Nu pot nici să rămân indiferentă atunci când îmi aduci acuzații mie si colegiilor mei, care, spre marea ta supărare şi mâhnire sunt membrii în Consiliul Național Român.


Cine eşti tu ca să evaluezi munca şi activitatea unor oameni care prin faptele lor au adus contribuţii majore în sânul comunităţii româneşti din Voivodina, care pe deasupra mai au şi susţinerea oamenilor? Cine eşti tu să evaluezi rezultatele şi altruismul cadrelor cu pregătire şcolară mai înaltă şi cu experienţă şi contribuţii la identitatea naţională românească mai vastă faţă de modestele tale implicări în viaţa minorităţii române din Voivodina? De unde ai apărut? Ce ai făcut până acum? Ce ai dăruit tu românilor? Ai creat ceva? Care sunt contribuțiile tale, în afară de cea de poltron? Te-ai întrebat vreodată?


Ce te deranjează la oamenii pe care îi pomeneşti în aşa-numitul interviu apărut în ,,Libertatea”? Probabil, faptul că aceştia sunt nişte oameni demni, care nu se ascund în spatele unei funcţii de scurtă durată. Pentru că sunt oameni pe care nu poţi să îi manipulezi oferindu-le un post, un articol de ziar, un interviu…


Se spune că acolo unde este mult orgoliu, nu mai rămâne loc de prea multă minte. E clar că în comunitatea noastră deocamdată orgoliul este la putere. Dar, dacă am ajuns la tema adevărurilor, ar fi bine să le explici cititorilor că acestor oameni pe care acum îi critici cu atâta înflăcărare, le-ai fost în trecut mai mult decât de colaborator şi că te-ai bucurat de susţinerea lor chiar şi atunci când nu ai meritat. Nici ei nu sunt fără de greşeli la fel cum nici tu nu eşti atât de mare jurist, din moment ce ţi-a trebuit atâta timp ca să descoperi toate „mizeriile” de care îi acuzi.


Următorul lucru despre care doresc neapărat să te informez este faptul că eu am fost membră în Consiliul de Administraţie al C.P.E. „Libertatea” cu mult înainte de a fi aleasă în Consiliul Naţional. În calitate de expert în domeniu, cum te prezinţi, ar fi bine ca în următorul număr al ziarului să publici şi articolul din lege care să confirme că este ilegal şi să fi în acelaşi timp membru în Consiliul de Administraţie şi în Consiliul Naţional. Eu nu am comis nicio ilegalitate. Însă intenția ta de a mă calomnia (sper că ști ce înseamnă cuvântul) este foarte evidentă. Această intenţie însă nu este nici morală și nici legală. Sper că nu trebuie să ajungem la Tribunal ca să te convingi că nu ai dreptate.


Mai răsfoiește puțin prin dosarele „Libertății”, mă gândesc că la un moment dat vei publica și „mizeriile” actualei conduceri, dacă tot te consideri un fel de cowboy-inspector.


După toate cele scrise, nu îmi rămâne altceva decât să îți urez mult succes în continuare ție și colegei tale de complot în toate încercările voastre de a vă promova cu ajutorul temelor care nici nu există.


Cu sinceritate,
Aleksandra RANKOVIĆ

Articolul îl puteți citi în numărul 14 din 3 aprilie 2021