Pentru Sebastian Adrian Alexa pictura este o lirică a culorilor și un sens al existenței sale. S-a declarat drept „Călător prin Timișoara”, iar noi am adăuga – „Călător prin lumea culorilor și a armoniilor cromatice”. Sebastian ca membru al Asociației „Prezent” prin intermediul doamnelor Mărioara Sfera și Stela Guțiu, a stabilit o colaborare de suflet cu românii din Banatul sârbesc, în beneficiul iubitorilor de artă și cultură, de ambele părți ale frontierei.
Picturile sale, conform definiției celebre, le putem descrie drept „poezie tăcută”. Iar pe Sebastian, chiar dacă preferă să exprime idei și gânduri prin culori, l-am rugat totuși să se prezinte prin cuvinte. Apoi, povestea s-a scris de la sine.
„Sunt născut în Timișora, pe data de 18.11.1971. Am copilărit și am făcut școala generală în cartierul Fabric. Părinții mei m-au educat și mi-au transmis dragostea pentru frumos, respectul față de semenii mei și față de animale și natură, disciplina și satisfacția lucrului muncit și bine făcut. Aici mi-am făcut prieteni și am trăit în armonie cu nemți, unguri, sârbi și romi, învățând să vorbesc și să mă înteleg cu fiecare pe limba lui maternă. Încă din frageda copilărie, am învățat să scriu și să citesc. Tot atunci, am îndrăgit desenul, acest lucru făcându-l aproape în fiecare zi… Desenam tot ce vedeam și țin minte că rareori eram mulțumit de rezultat. O influență benefică în copilăria mea, a avut-o o familie fără copii, vecini de curte, care m-au îndrăgit și mi-au oferit sprijin când părinții erau la muncă. El neamț, ea unguroaică… „Otata” și „Omama”… Am rămas prieteni până când s-au stins pe rând, după mai mulți ani, fiind destul de înaintați în vârstă, însă învăţăturile lor, iubirea lor, înțelepciunea și experiența lor de viață, mi-au marcat definitiv existența.
După liceu, am început să lucrez ca și învățător la o şcoală generală, activitate pe care am continuat-o o scurtă perioadă după armată. Ulterior am mai lucrat în câteva domenii, după care m-am înscris și am absolvit Facultatea de Drept „I.C. Drăgan” din Lugoj, însă nu am practicat, deoarece era dificil să începi o carieră în acest domeniu. Anul 1997, mi-a deschis oportunitatea unei cariere în care am activat vreme de 20 de ani, într-o importantă instituție financiară olandeză. Tot în acest interval mi-am continuat studiile și am absolvit Arhitectura Peisagistică și un masterat în Tehnologii în Sisteme Ecobiologice Horticole la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.”
Din motive de sănătate, în anul 2017 a decis să încheie această carieră extrem de solicitantă și să se reorienteze: „Am ales să lucrez de atunci și să mă dedic copiilor în situații de risc, în cadrul unui centru de zi pentru copii din Timișoara. A fost una dintre cele mai inspirate alegeri din viața mea. Aici mi-am regăsit o chemare pe care aproape am uitat-o. Aici timpul are alte valențe și cel mai important, pot împărtăși copiilor printre multe altele, tainele picturii. Pictura pe care am neglijat-o aproape 20 de ani…”
Despre sine spune că este autodidact, optimist din fire, perfecționist. Îi plac oamenii onești și cu simțul umorului. Consideră că umorul este foarte important, mai ales când trebuie să spui lucruri serioase. Pune mare preț pe viața de familie: „Sunt căsătorit cu Iulia din anul 2008, anul care mi-a adus cea mai bună alegere din viața mea. Iubesc animalele foarte mult, mă ocup și îngrijesc pisicile de pe stradă de mai bine de 10 ani de zile. Cu tot ce înseamnă acest lucru. Desigur, am și adoptat”, iar din aceasta ne dăm seama că are un suflet blând și nobil.
Acuarela – dragoste la prima vedere
De pictură, după cum ne-a mărturisit, s-a apucat în anul 2015, după o perioadă de mai bine de 25 de ani în care nu a mai desenat, nu a mai schițat nimic: „Înainte nu am pictat, decât arareori. Doar am desenat în creion. A fost o întâmplare. Mă aflam la cumpărături într-un supermarket și am văzut un set de pictură la un preț atractiv. Cred că era ultimul. Avea de toate: șevalet, pânză, pensule, vopsele acrilice… M-am decis pe loc să-l cumpăr. Abia am așteptat să ajung acasă să-l încerc. Atunci am început să pictez… și nu m-am mai oprit. Pictura îmi oferă o mare satisfacție. Mi-a făcut mult bine. După un an de zile, în care am pictat preponderant în acril și ulei, am descoperit acuarela. A fost ceva extraordinar. Auzisem despre această tehnică multe păreri, majoritatea fiind sceptice, deoarece acuarela este o tehnică dificilă. Am zis să încerc. Mi-a plăcut din prima. A fost dragoste la prima vedere, o atracție imediată în care mi-am dat seama cât este de fascinantă. Poate din cauză că sunt un semn de apă mi-a plăcut imediat. Eu caut apa peste tot, oriunde mă duc, am nevoie să fie o apă lângă mine. Acuarela ca și tehnică, ori îți place, ori nu. Iar atunci când îți place, începi să o descoperi, iar mai apoi devine pasiune. Aceasta s-a întâmplat în cazul meu. Este transparentă, diafană, versatilă, imprevizibilă și capricioasă sau sublimă și jucăușă. Cum să nu o iubesti?”, se întreabă interlocutorul nostru.
La întrebarea cine i-a descoperit talentul, primim următorul răspuns: „Aşa cum vă spuneam, copil fiind, desenam aproape zilnic. Cam pe la 5 ani am început. Părinții au observat că mă atrage această ocupație și m-au încurajat să continui. La fel și Otata care mi-a confecționat o măsuță și un scăunel de lemn și mă asista continuu, încurajându-mă și lăudându-mi desenele care, vă dați seama erau mai mult niște mâzgăleli, însă faptul că eram încurajat, m-a făcut să am încredere în mine. Acest lucru a fost esențial. În timpul școlii, profesorii au remarcat acest lucru și am fost propus să particip la diferite concursuri de desen, unde am obținut numeroase premii. O altă persoană importantă care m-a remarcat și mi-a întărit încrederea, a fost dl Ștefan Popa Popa’s. Dânsul era inginer la fabrica unde lucrau părinții mei, iar mama i-a povestit despre mine. Eram deja la liceu. Am fost invitat la primul său vernisaj, ocazie cu care a stat de vorba cu mine și mi-a văzut desenele, fiind plăcut surprins de ele. M-a încurajat să continui, și așa am făcut până când am terminat liceul și am fost înrolat în armată. Chiar și acolo, am lucrat la câteva schițe din domeniul militar. Apoi, a urmat pauza despre care v-am spus.”
Frumosul este peste tot! Trebuie doar să privim cu atenție…
Inspirația în ceea ce privește realizarea tablourilor îi vine de peste tot: „E adevărat, există subiecte care îmi plac foarte mult, însă îmi place să abordez subiecte diferite. Peste tot, există ceva frumos, în fiecare clipă. Trebuie doar să cauți frumosul, care poate fi într-o floare de pe marginea drumului, într-un răsărit sau apus, între liniile unei clădiri, în spectaculozitatea norilor, în căderea piezișă a luminii, în chipurile de lângă noi, în toată natura înconjurătoare. Este plin de frumos în jurul nostru! Cred că ține și de perspectiva din care privești lucrurile. Deseori, fotografiez. Sunt pasionat! Sunt acel om care oriunde merge trebuie să facă fotografii. Cu sutele. În concedii, am tot timpul un aparat de gât și mobilul pregătit. Nu mă mai satur fotografiind. Am primit multe aprecieri la fotografiile făcute. Totul ține de perspectivă, încadrare și de momentul ales. Așadar, dacă o cauți inspirația, o găsești peste tot.
O sursă inepuizabilă de subiecte este natura. Iubesc natura și mai iubesc satul. Multe lucrări de ale mele sunt inspirate din viața de la țară. Am copilărit la sat, lângă Făget, la Răchita. Sunt foarte legat de acel loc. A fost raiul copilăriei pentru mine. Sunt fascinat și de clădiri, mai ales de cele vechi. Timișoara este o sursă inepuizabilă. Iubesc fiecare clădire istorică și sufăr pentru cum arată majoritatea dintre ele. Dar asta e o altă poveste. Așa că, le pictez cu mare drag de fiecare dată. Am multe lucrări cu Timișoara, peste o sută. Marea majoritate nu le mai dețin, însă au ajuns la oameni care iubesc acest oraș.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 16 aprilie 2022
