Că meseria este brățară de aur, o știm cu toții. Dar că această meserie este, mai întâi o plăcere personală, o bucurie a sufletului, o știu doar cei care o practică cu dăruire și devotament.
Povestea de astăzi este dedicată unei astfel de meserii și unei persoane – Doinei Chercioban din Nicolinț.
În conceptul omului de la sat, tălpuitul sau căptușitul papucilor a făcut, în vremurile lăsate în urma noastră, un fragment indispensabil din viața omului. Pantofi sau opinci îți cumperi de la oraș, dar papucii, sau păpuśii, așa cum se spune în dialectul local din Nicolinț, se coasă sau se croșetează în familie, lucru pe care îl făcea mama, bunica sau străbunica. Iar aici, povestea ia amploare – sunt păpuśi diferiți după model, culoare dar și după vârsta, respectiv genul persoanei care îi poartă. De aici ajung la persoana care îi căptușește. În forma lor finală sunt pregătiți pentru a-i purta, în trecut, în fiecare zi sau în zilele de sărbătoare, în prezent, la manifestări culturale cu iz tradițional, festivaluri, în bună măsură atunci când se îmbracă portul popular.
Tradiția se trage din familie
În majoritatea cazurilor, orice meserie își trage rădăcinile din familie. Așa este și cazul Doinei Chercioban. Mama ei, Danița (1923-2011) a fost cunoscută în viața satului și, nu numai, ca foarte pricepută la tălpuitul păpuśilor. Pedanteria cu care lucra a devenit o adevărată artă astfel că i-au trecut pragul nu numai sătenii ei, ci persoane venite din satele vecine, dar și din aproape toate satele de la codru și pustă din această zonă a Banatului. La rândul ei, Danița a învățat meseria, tot în familie. Mătușa ei, pe care tot Danița o chema, s-a ocupat cu tălpuitul papucilor și de la ea a moștenit atât calupurile dar și secretul acestei meserii. Și Traian, fratele Daniței s-a ocupat cu tălpuitul papucilor dar cu talpă din material plastic, aceștia fiind meniți, în bună măsură, pentru bărbați și folosiți la munca câmpului. În același timp, soția Tinca a croșetat păpuśi și i-a tălpuit cu piele, așa cum se face și în zilele noastre.
Căptușitul ține de domeniul artei
-Mama mea a fost o femei foarte pedantă, astfel că tot ce ieșea din mâinile ei era frumos și făcut cu foarte multă grijă. Era cum zicem noi, măreață și ținea cont de ce îmbracă și cum îmbracă. Purta port popular, ceea ce era foarte frecvent în satul nostru pentru femeile de vârsta ei și întotdeauna asorta cu grijă piesele vestimentare, ținând cont de care cu care se potrivește, ce culoare predomină, dar, mai ales de ce variantă de port se poartă într-o anumită ocazie. Tot așa, a dat o atenție deosebită și lucrului care a ieșit din mâna ei. Păpuśii pe care i-a căptușit au fost deosebit de frumoși și au fost purtați cu mândrie de persoana care i-a încălțat – ne povestește Doina.
Apoi, poveste revine la realitatea zilelor de astăzi. Doina (născută în anul 1952, după numele de fată Scumpia) a însușit, după cum am menționat deja, această meserie a tălpuitului păpuśilor de la mama ei, Danița. Aceasta fiind imobilizată mai mult timp la pat din cauza unei căzături după care nu s-a mai putut deplasa a avut o singură dorință, să transmită mai departe îndeletnicirea cu care s-a ocupat o viață întreagă.
-Într-una din zilele când mergeam să o ajut, și mergeam în fiecare zi, mama mea trăia singură și nu avea cine să o ajute, mi-a mărturisit un lucru care m-a bucurat dar și întristat în același timp. M-am bucurat că a fost pregătită să-mi arate cum se căptușesc păpuśii, dar o durere și tristețe mi-a cuprins sufletul, fiind conștientă de faptul că ea nu se mai poate ocupa de această meserie. Și cel mai important sfat pe care l-am primit a fost să-mi respect munca și să o fac așa cum trebuie, pentru că rezultatul muncii rămâne în urma noastră și ne definește ca persoană, ne-a mărturisit Doina.
La început nu a fost simplu, dar cu multă răbdare și dăruire a reușit să facă față acestei îndeletniciri. După cum ne-a povestit, procesul nu este deloc ușor. Fiecare calup corespunde unui număr de pantofi și este desenat ca model pe o bucată de hârtie. După acest model se taie pielea, se înlătură iregularitățile de pe dosul pielii și apoi se stropește cu apă pentru a se înmuia. Apoi, se face o tăietură pe oblic de-a lungul pielii încât marginile să fie mai subțiri. Se fac găurile la aceiași distanță cu ajutorul unei scule de oțel (după dex. clește perforator). Papucul se pune pe calup și se bate un cui în față și unul în partea din dos a calupului pentru ca acesta să stea fix. Apoi se face cusutul cu mare atenție pentru ca să se lucreze uniform. Se coase cu ață subțire de cânepă care poate fi înlocuită cu o ață din alt material deoarece, în prezent, ața de cânepă se află foarte greu în comerț. După terminarea cusutului, marginea tălpii se bate cu un ciocan, adică porțiunea care a fost cusută pentru ca să se lipească de papuc. Când se usucă se dă cu lac de jur împrejur, cam 5 milimetri. Lacul este de culoare neagră și se cumpără din comerț acolo unde se face rost și de pielea necesară pentru tălpuit. Atunci când papucii s-au uscat suficient, se scot de pe calup și se fac așa numiții colțoni, o margine făcută cu acul de croșetat care are menirea să strângă papucul pentru ca să stea fixat pe picior. Aceasta se face într-o culoare care se asortează cu una din culorile modelului floral de pe vârful papucului. Atât vârful precum și marginea papucului sunt cusute din fir de lâniță.
Eufrozina GREONEANȚ
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 8 august 2026
