În numele Consiliului Național al Minorității Naționale Române și al meu personal, vă transmit cele mai calde gânduri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Crăciunul, cu lumina și bucuria sa, și Noul An, cu speranța unui nou început, ne invită să reflectăm asupra valorilor care ne unesc ca oameni și ca membri ai comunității românești din Banatul sârbesc.
Consiliul Național al Minorității Naționale Române a fost și va rămâne alături de voi, lucrând pentru păstrarea și promovarea identității noastre culturale, lingvistice și spirituale. Împreună, prin sprijinul vostru și prin eforturile noastre comune, am reușit să menținem vie moștenirea strămoșească și să ne afirmăm valorile în societatea în care trăim.
Săptămânalul Libertatea este o punte care leagă trecutul de prezent, o voce care aduce în fața cititorilor informații, contribuie la păstrarea tradițiilor și este călăuzitorul aspirațiilor noastre. Fie ca această publicație să rămână, și în anul ce vine,un reper de încredere pentru întreaga comunitate românească din Serbia.
Vă doresc ca perioada Sfintelor Sărbători să vă aducă liniște, sănătate și bucurii alături de cei dragi. Să pășim împreună în anul 2025 cu încredere, speranță și dorința de a construi un viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile care ne vor urma.
Sărbători Fericite și La Mulți Ani!
Cu respect și prețuire Dr. Valentin Ardelean,
președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române