Mâine, 2 februarie, prăznuim Întâmpinarea Domnului, momentul în care, cu ochii noştri sufleteşti, îl vedem pe bătrânul Simeon, care ţine în braţele sale pe Pruncul Dumnezeiesc, adus la Templu la 40 de zile, așa cum cerea legea Vechiului Testament. Sfântul Evanghelist Luca scrie: ,,În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul în Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, că «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acela era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului”.
Citesc în această relatare bucuria şi fericirea din cuvintele spuse de Simeon înainte de moarte, pentru că aştapta de mult această zi fericită, a întâlnirii cu Hristos, momentul când avea să vadă cu ochii trupeşti pe Mântuitorul lumii. Îl ţine în braţe şi-L strânge la piept, iar noi vedem o viaţă care abia începe şi o viaţă care se apropie de sfârşit. Atunci rostește memorabilele cuvinte ce le repetăm la fiecare Vecernie: ,,Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.”
Această întâlnire ar trebui să ne aducă aminte că fiecare dintre noi a fost odată aşa prunc fără putere, pe care l-au alintat mâinile părinţilor, iar mâinile preotului ne-au purtat la patruzeci de zile înaintea Sfântului Altar, aşa cum Dreptul Simeon a purtat pe Pruncul Iisus şi fiecare dintre noi a ajuns din prunc, copil şi din copil a ajuns tânăr și apoi om în toată firea.
Oare care dintre noi, la vederea acestei privelişti sfinte, nu spune în adâncul sufletului său: o, dacă mi-ar fi dat şi mie o fericire ca aceasta! Dacă Domnul m-ar învrednici de bucuria ca să-L văd pe Hristos, să-I ascult cuvintele, să mă ating de marginea veşmântului Lui, să cad la prea curatele Sale picioare şi să le spăl cu lacrimile iubirii mele. Ne mângâie totuși promisiunea făcută de Hristos înaintea Înălţării la cer: ,,Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului”. (Matei 28, 20)
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 1 februarie 2025
